În taxi, nicio zi nu este ca alta. Cred că am mai spus asta, dar de ce mă repet? Pentru că deși a trecut atâta timp, cu atâtea povești noi pe care le aud în mod constant, tot mai apare cineva cu o poveste care să mă surprindă.
O dimineață ploioasă cum Bucureștiul n-a mai văzut de foarte mult timp. Străzi inundate. Dacă nu erau inundate, erau blocate de copacii doborâți de vânt, dar măcar „am avut parte de un trafic fluidizat” ca să parafrazez o glumiță ce umblă pe internet de câteva săptămâni.
Dar nimic din toate astea n-au mai contat, pentru că atunci când am luat-o pe Andreea, la comandă, în aceeași zi cu ploaia care a speriat și traficul din București, era un cer senin de toată frumusețea. Păsările zburau, din nou, pe cer, traficul revenise la normal și fraier era cel care mergea cu geamul deschis pentru că se putea trezi, de nicăieri, cu o mașină care lua o groapă acoperită cu apă și pleoșc – apă în mașină. Desigur, aici am inventat. La noi în București nu se întâmplă așa ceva. Gropi acoperite de apă, ce glumă bună, pentru că noi nu avem gropi.
Cursa cu Andreea era dus – întors. La dus, nu am prea schimbat multe vorbe între noi, poate de vină a fost și telefonul ce îi suna mereu, dar la întoarcere, parcă era altă femeie.
Am citit, în urmă cu ceva timp, un studiu care spunea că după ce plătești ceva, nu conta ce: faci cumpărături, plătești o factură sau plătești pentru niște servicii, te vei simții mai bine. Am din ce în ce mai multe exemple că este adevărat, iar exemplul de față este unul din ele pentru că Andreea fusese să plătească rata la casă.
La întoarcere, cu un telefon ori inexistent, ori pe silențios, Andreea a vorbit. Doamne cât a mai vorbit. Dar a vorbit cu rost, pentru că experiențele ei te vor face să vezi viața cu alți ochi.
Cu aproximativ 4 ani în urmă, Andreea era doar o fată nouă în București care stătea cu chirie, fără partener de viață, doar părinții care o mai ajutau ocazional. Cu slujba aproape bine plătită, era în căutare de o mașină care să-i ușureze drumul dintre casă și locul de muncă.
Ducându-se vestea din părinți în vecini și alte cunoștințe, amestecat și cu ceva rahat în talpă, ajungea vestea la nea Dorin. O cunoștință care, întâmplător, plănuia să pună la vânzare mașina soției sale care ocupa mai mult spațiul din parcare decât vreun alt spațiu din oraș.
După ce i-a explicat Andreei problemele mașinii și a încercat să îi răspundă la întrebări, ajuns și la discuția despre bani. Nea Dorin i-a cerut 4.000 de euro pe mașină, Andreea i-a spus că toți banii pe care îi are sunt 2.250 de euro.
După ce, în primă fază, nea Dorin i-a spus că nu vinde mașina la banii ăia, mai ales că era mecanic la o reprezentanță de mașini, deci nu era vreun amator; în mai puțin de o săptămână, o sună pe Andreea și îi spune că s-a decis să i-o vândă pe acei bani. Unul dintre motive era că o cunoștea de mică și se știa cu taică-su de mulți ani.
Atât de fericită a fost Andreea de achiziție, mai ales că era și prima ei mașină, încât i-a transmit și lui nea Dorin fericirea ei și începuse să uite că vânduse mașina aproape la jumătate din sumă.
Anii au trecut, salariul Andreei a crescut, așteptările ei s-au mărit și a început să se uite după un apartament, pentru că s-a săturat de chirie. Primul apartament pe care l-a vizitat era din cartierul Berceni. Un cartier cu o bogată activitate de stradă și cu multă istorie. Un apartament drăguț cu două camere care se afla la etajul 9 din 10. Un apartament căruia Andreea dorea să-i spună acasă.
Proprietarii, soț și soție, cereau 38.000 de euro, o sumă care la acea vreme era foarte bună pentru cumpărător. Andreea a mers la bancă pentru o simulare ca să vadă ce împrumut poate obține prin programul „prima casă”. Cu condiția de a-și închide un card avantaj, banca îi putea oferi suma de 32.000 de euro. Puțin dezamăgită de rezultat, dar cu optimism că ce va urma, va fi mai bine, îi sună pe proprietari și îi anunță că nu poate cumpăra apartamentul pentru că nu are toți banii.
Spre mirarea Andreei, dar și a celorlalți oameni, proprietarii acceptă acea sumă, doar să se grăbească. Asta a fost vineri. Luni dimineață, erau la bancă să scoată banii. Proprietarii doreau banii în euro, banca i-a dat banii în lei. Andreea știa că nu putea fi oprită de acest mic impediment și deja căuta soluții de unde putea să se mai împrumute de aproximativ 2.000 de lei pentru comisionul de conversie în euro, dar încă o dată, proprietarii au surprins când au acceptat banii în lei pentru că se grăbeau. Singura lor condiție a fost să îi mai lase 2-3 luni în apartament până își găsesc alt loc unde să se mute. Cine își pune apartamentul la vânzare fără să aibă alt loc în care să se mute? Nu?
Fără să clipească, Andreea a fost de acord și în ziua în care s-a mutat, află de la soția proprietarului că au fost datori la cămătari și din acest motiv s-au grăbit așa de mult, au acceptat să-l vândă pe o sumă atât de mică și nu aveau unde să plece. Ghinionul unora, norocul altora.
După 1 an, după ce și-a achitat micile împrumuturi pe care le-a făcut că să-și mobileze cât de cât casa, a început să iasă în oraș cu fetele, iar după încă 1 an, și-a permis să plece în concediu la mare, doar 2 zile.
Dar atunci când calci în noroc, calci cu toate talpa.
În urmă cu 4 luni, Andreea a primit un telefon de la nea Dorin și a anunțat-o că el tocmai a câștigat o mașină, la o tombolă de la un super-market și a vândut mașina cu 6.000 de euro. Nea Dorin era convins că acel noroc a venit de la gestul bun pe care l-a făcut atunci când i-a vândut mașina cu mai puțini bani, mult mai puțini, împreună cu fericirea Andreei pe care nici acum n-a putut s-o uite.
Nea Dorin, om afacerist cum este el și bun prieten, a sunat-o din nou pe Andreea, în urmă cu o lună. Un prieten de-al lui dorea să pună mașina la vânzare și prima dată l-a întrebat pe nea Dorin dacă știe pe cineva. Acesta cunoștea omul perfect. A sunat-o imediat pe Andreea să o întrebe dacă dorește să-și schimbe mașina. De data aceasta, nea Dorin a venit primul cu reducerea: prețul normal al mașinii era de 9.000 de euro, dar pentru Andreea, știind că în viitorul apropiat urma să câștige mai mult decât acest mic discount, era dispus să i-o vândă cu 7.000 de euro. Din păcate, Andreea nu era dispusă să dea atâția bani pe o mașină.
Poate că nu toți am avut sau avem parte de un astfel de noroc material, dar cu siguranță există ceva ce alții și-ar dori să aibă din ce aveți voi acum. Norocul vine sub multe forme, iar cel mai bine este observat după ce evenimentul a trecut.
Fiți optimiști și bucurați-vă de viață, că o să fiți plăcut surprinși exact când vă așteptați mai puțin.
Lasă un răspuns