Am ajuns la o concluzie extrem de simplă: dacă nu vreți să-mi aflați părerea despre cartea Detectivă de Ocazie, nu citiți tot articolul, dar dacă vreți să aflați ce părere am, fără să citiți tot articolul, trebuie neapărat să citiți cartea, ca să ajungeți și voi la aceeași concluzie. Nici nu știu cu ce să încep. Poate un pic de sinceritate? O fi bine? Deci când am văzut doar 181 de pagini, am zis că nu este suficient timp să mă facă să o plac, nu are când sau cum. Majoritatea cărților pe care le citesc au de la 500 de pagini în sus. Cum poate așa ceva să-mi câștige atenția?
Eu clasez cărțile în 2 categorii: cele care nu-mi plac (nu există că nu-mi place chestia aia, dar restul îmi place, ori albă, ori neagră) și cele care îmi plac și le devorez, dar mai nou, cu cartea Detectivă de Ocazie, am mai descoperit o categorie de cărți – cele pe care le savurez. Sincer, la 181 de pagini dacă te pui pe ea (la figurat vorbind), o termini într-o zi. Dar cât de nebun să fii să vrei să ți se termine acel ceva ce-ți aduce plăcere, cât mai repede, în loc să tragi de ea. Detectivă de Ocazie este precum cafeaua de dimineață sau desertul de la sfârșitul zilei – vrei să țină cât mai muuuuuuuult.
Măiculiță, aloo?? Maia Morgenstern în rolul Maicii Domnului, păzea că te ia tanti Mărioara la interpretare și-ți suflă și Oscaru’ de sub nas! Oare toți ajungem așa prăpăstioși la bătrânețe? Să ne-o ia așa rău mințile pe coclauri?
Câteva gânduri
De departe cea mai amuzantă carte pe care am citit-o anul ăsta. Am spus mai sus că am preferat să o savurez în loc să o devorez. Ce înseamnă asta? După primele două capitole, când am văzut că autoarea menține același stil amuzant și după ce am observat cât de mult mă bine-dispunea, mi-am spus că nu avem voie să ne grăbim. Maxim două capitole pe zi. De ce aș fi vrut să o termin cât mai repede când îmi făcea plăcere să o citesc?
Mai aveam timp să citesc câteva pagini și la muncă. Nu prea vă recomand, cel puțin dacă lucrați cu publicul. Or să se uite la voi ca la un Joker. Ei îmi spuneau Bună ziua! iar pe mine mă apuca râsul. Nu e bine deloc, dar nici nu poți uita ce citești.
Oare pe câți infractori ai reușit să-i dai peste cap cu glasul ăsta, inspectore? Cred că rata infracționalității în rândul femeilor a crescut vertiginos de când te-ai făcut matale inspector…Adevărul e că și eu am niște gânduri necurate cu tine, nu vrei să-mi pui cătușele și…
Iolanda – Detectivă de Ocazie
Iolanda Cristoloveanu este o mămică de 32 de ani cu cea mai sexy minte. Locuiește cu mica ei progenitură de 1 anișor și cu Taz, un câine pit bull care este menționat mai des decât bărbatul care i-a picat cu tronc. Asta ca să observați și voi prioritățile unei mămice ca Iolanda. Io (așa cum îi spun familia și prietenii) nu are vreo super-putere, deși are lista pregătită în caz că este nevoită să-și aleagă una, însă o crimă de neimaginat are loc în blocul unde locuiește, iar ea nu este genul de femeie care să stea deoparte, să ignore faptele atât de evidente ce aparent inspectorilor le-a scăpat sau să se bucure de o viață liniștită. Nuuuu, Io are nevoie de activitate și după atâtea cărți polițiste, simte că acesta este momentul ei de a arăta lumii ce înseamnă să fii Detectivă de Ocazie.
Aprinzându-mi o țigară, am început să mă gândesc la acest caz și cum aș fi putut afla mai multe detalii. Da, recunosc, eram curioasă și derulam câteva scenarii în cap. (Și nici nu m-ar fi deranjat să mai dau nas în nas cu Domnul Inspector…) Cine oare să-i fi purtat sâmbetele poștașului? De ce? Dar, până la urmă, cine era acest om? Cine a fost Petre Dumitru?
Era de datoria mea să pot ajuta poliția cu mai multe informații pe care ei, cu siguranță, nu ar fi avut cum să le afle pe căile obișnuite, aka oficiale. (Mama ar fi fost mândră de mine și de cum mă crescuse! Să ajut la nevoie, să colaborez cu autoritățile statului… Cât spirit civic pe mine, așa, deodată! Nu, nu avea legătură cu Domnul Inspector Frumușel, în niciun caz! Eram doar un bun cetățean al țării!)
Nu vă spun mai departe ce se întâmplă că vă stric pofta. Nu vă spun că Iolanda nu se potolește și intră în tot felul de belele. Nu vă spun că stă de vorbă cu toate babele din bloc ca să afle mai multe informații. Nu vă spun câte legi încalcă. Nu vă spun ce gândește o femeie ca Iolanda Cristoloveanu, vă las pe voi să descoperiți.
Impresii finale
Dacă la cărțile scrise de Agatha Christie, mă plictisesc pe la jumate, iar pe Sherlock Holmes îl agreez numai în filme și seriale, Iolanda Cristoloveanu îmi lasă un gust amar doar pentru că are prea puține povești pe care să le parcurg.
Mi-a plăcut că a avut un număr limitat de personaje și faptul că nu toate au fost dezvoltate – unele deloc, iar altele suficient de puțin cât să nu ne ofere informații inutile doar pentru a umple pagini. Povestea a mers șnur. Dacă a existat vreun moment în care s-a despărțit de povestea principală, a fost pentru a face o glumă mai dezvoltată.
Pe tot parcursul cărții am stat cu zâmbetul pe buze, iar de cele mai multe ori am făcut pauze ca să mă opresc din râs. Un umor fără etichete. Un mister povestit în cel mai pur stil românesc și o poveste de dragoste ce se înfiripă frumos și încet.
Numai dacă ar exista mai multe mămici cu un așa caracter, lumea asta ar fi un loc mai frumos.
Detectivă de ocazie este cartea de debut a Laurei Stanciu.
Dacă instinctul vostru de detectiv v-a trădat, nu-i nimic. Vă spun mai pe șleau – citiți-o!
Dacă nu v-am convins, găsiți aici fragment – Introducerea și Capitolul unu.
Iar dacă v-am convins, atunci urmăriții și pagina de Autor Laura Stanciu pentru viitoare informații.
În primul rând, peste tot pe unde te uiți oamenii sunt adormiți, teleghidați și foarte tăcuți. Nimeni nu țipă, nimeni nu râde, aleargă sau vorbește tare. E ca într-un balet dat pe mut, în care „actorii” încearcă să-și ducă la final rolul, fără să se încurce sau să greșească pașii. Mopul e la putere, suveran în toate magazinele, prăvăliile sau instituțiile și lumini difuze încep să prindă viață în toate încăperile aproape inexistente. În schimb e o mare de parfumuri, colonii sau aftershaveuri care îți lovesc simțul mirosului la fiecare pas. Unele sunt discrete, dar majoritatea sunt puternice, de parcă te plimbi într-o drogherie enormă. Noaptea este încă deplină și strânge în brațele ei felinarele care pâlpâie. E un sentiment de înghesuială și parcă complicitate, dar care nu te sâcâie, ci te protejează, îmbracă și alină, că nu ești singura/singurul „căzut din pat” la ora aia. O nouă zi stătea să înceapă și noi eram pionierii ei…
Laura Stanciu – Detectivă de Ocazie
Lasă un răspuns