Dacă în articolul Seriale și filme bune de urmărit pe Netflix am scris despre câteva titluri care poate acum sunt pe Netflix, dar peste un timp nu se știe, pentru că Netflix plătește sume mari pentru dreptul de a pune pe platforma lor un film sau serial care nu este produs de ei, în acest articol vreau să scriu doar despre filme originale Netflix.
Aceste filme vor fi mereu pe platforma Netflix, pentru că nu plătesc nici o sumă de bani, deci nu are timp de valabilitate. Multe dintre aceste filme nici n-au apărut în cinema (așa cum multe altele care vor mai urma, posibil să nu apară în cinema; acesta este unul din beneficiile de a avea cont pe Netlix), deci le puteți găsi doar aici.
La acest articol voi mai scrie ocazional, deci lista se va mări. Totodată, dacă vreți, găsiți aici recenzii la și mai multe filme produse de Netflix, filme ce nu vor fi menționate în acest articol. Țin să mai menționez că în acest articol voi scrie doar despre filme originale Netflix ce au nota generală peste 6.
Gunjan Saxena: The Kargil Girl 2020
În primul rând trebuie să știți că este un film indian. Eu nici nu-mi aduc aminte când m-am uitat ultima dată la un film indian, înainte de Gunjan Saxena. Apoi mai este și excepția că filmul are nota sub 6 în acest moment. Dar, cu toate aceste minusuri, tot vă recomand filmul. Nu este un film extraordinar, dar povestea filmului este bazată pe întâmplări reale, cu mici detalii care diferă, însă nu schimbă rădăcina povestei.
Filmul Gunjan Saxena este un produs original Netflix. Acesta prezintă povestea primei femei pilot din IAR (Forțele Aeriene Indiene – Indian Air Force). Nu este un film wow, dar povestea poate fi puțin emoționantă, mai ales dacă simpatizați puțin cu domeniul. Eu am ajuns să vizionez filmul la recomandarea unei prietene și impactul pentru mine (dar mai ales pentru ea) a fost și mai mare pentru că și ea își dorește la fel de mult să devină pilot.
Chiar dacă unele detalii diferă, chiar dacă nu este cel mai cel film, tot sunt lucruri pe care le putem învăța din acest film. Iar pentru mine, timpul petrecut la film nu este ceva care să regret. Așa că vă recomand să ignorați nota extrem de mică a filmului și să-i dați o șansă. Este un film despre ce înseamnă să ai un vis, despre dorință, voință și puterea de a lupta pentru toate astea. Trailer la film. Trailer: povestea din spatele filmului.
Project Power 2020
Project Power este un film de acțiune mediocru. Dacă ați văzut filmul Limitless cu Bradley Cooper și va plăcut, sunt șanse ca și acesta să vă placă. Doar că Project Power este o idee mai evoluat. Aici este vorba de niște pastile minune care îi oferă persoanei care le consumă, puteri personalizate. Dacă în Limitless, toate abilitățile unei persoane sunt mărite la un nivel mult mai mare, în filmul ăsta vedem oameni care primesc puteri în funcție de personalitatea fiecăruia.
Nimeni nu știe dinainte ce puteri va avea, în fapt pot muri dacă nu fac față. Dar asta doar în teorie pentru că filmul nu este atât de dezvoltat încât să observăm fiecare aspect ce ne este împărtășit. Oricum, numărul de personaje crește cu fiecare parte din film. Nu este genul de film care să te țină lipit de ecran și nici pe care să ți-l amintești peste câteva săptămâni. Dar este suficient, iar cap de afiș este Jamie Foxx. Trailer.
Da 5 Bloods 2020
Un film original Netflix cu și despre război, aventură și dramă. Este un film cu amprenta lui Spike Lee, iar povestea filmului, dar mai mult a evenimentelor la care face referire, foarte, dar foarte controversate din era Vietnamului.
Povestea pe scurt a filmului îi are în rol principal pe niște veterani care se întorc pe câmpul de luptă pentru a ajuta la recuperarea colegilor, dar și a unui cufăr cu aur îngropat. Dacă vreți să înțelegeți fiecare dintre momentele importante la care Da 5 Bloods face referire, găsiți aici un articol care explică. Dar cred că vă puteți bucura de poveste și fără să descoperiți totul dinainte. Depinde ce așteptări aveți de la filmul ăsta. Trailer.
Extraction 2020
Un film excepțional marca Netflix. Acțiunea domină pe tot parcursul filmului, iar Chris Hemsworth (actorul care îl joacă pe Thor) face toată treaba. Povestea filmului? Nu am să spun nimic despre ea, în schimb am s-o menționez și pe frumoasa Golshifteh Farahani.
Acțiune! Acțiune! și apoi mai multă acțiune. Puteți număra pe degete filmele produse de Netflix care au atins performanța asta.Din trailer vă puteți convinge că acest film merită fiecare secundă. Acum că v-ați uitat la trailer, o să vreți și melodia din trailer. De aici puteți accesa direct filmul pe Netflix.
Time to Hunt 2020
Jun-seok (Lee Je-hoon) tocmai a ieșit din închisoare unde a fost închis timp de trei ani. Prietenii lui Jang-ho (Ahn Jae-hong) și Ki-hoon (Choi Woo-shik) îl întâmpină pe Jun-seok la ieșire și îi povestesc că lumea s-a schimbat. O criză economică a lovit rău Korea.
Într-un final ajung la planul de a da o lovitură unde pot găsi dolari americani, singurii bani care mai au valoare. Acțiunea pe durata jafului este plină de suspans, dar apoi devine și mai interesant. Când ei cred că au părăsit orașul și acum sunt în siguranță, acțiunea și suspansul revin la cote și mai mari. Trailer. De aici puteți urmări filmul direct pe Netflix.
The Platform 2019
Un film bune de la Netflix pe care eu l-am văzut abia în 2020. The Platform are multe review-uri proaste de la cei care l-au vizionat, dar acest film nu trebuie luat în sensul cât mai strict, trebuie văzut mai departe.
Bun, o închisoare cu multe etaje, 2 oameni pe etaj, iar mâncarea pleacă de sus în jos și stă câte 2 minute pe fiecare etaj. Pe la etajul 150 deja nu se mai găsește de mâncare. De ce? Ghiciți sau puteți să vă uitați la film, dar fiți obiectivi și lărgiți-vă puțin orizontul. Este un film care transmite o idee puternică și un semnal de alarmă, nimic mai mult. Trailer. De aici puteți accesa filmul pe Netflix.
Fractured 2019
Din păcate Fractured este un film subapreciat. Este un uimitor thriller psihologic și chiar dacă nu îți plac genul acesta de filme, te asigur că te vă ține în priză până la sfârșit prin răsturnările de situație care au loc constant.
O familie de 3 pleacă cu mașina la drum. La un moment dat fac o oprire unde fata are un accident și ajung la spital, doar că acolo soția și fata lui dispar. Sam Worthington joacă perfect, ca și în filmul The Titan pe care mulți îl consideră nedemn de timpul lor, dar mie mi-a plăcut. Trailer. Puteți accesa filmul pe Netflix de aici.
The Endless Trench 2019
Un film dramă cu legături istorice și o bătălie silențioasă. The Endless Trench face legătură cu Războiul Civil Spaniol care a început în iulie 1936. Frica lui Higinio (Antonio de la Torre) și dragostea pe care Rosa (Belén Cuesta) i-o poartă, decid că ar fi mai bine ca Higinio să se ascundă.
Se ascunde în casă timp de 33 de ani și privește pe geam doar peste umărul soției sale și printre crăpături. Privește cum lumea se schimbă în jurul lui și privește din dulap cum soldații îi fac avansuri soției sale. Până și fiul lui îl numește fricos. Aici aveți link direct către The Endless Trench pe Netflix.
Uncut Gems 2019
Am decis să văd Uncut Gems după ce îmi tot apărea în top 10 cele mai bune filme de pe Netflix în acel moment. Din trailer (îl găsiți aici) am observat o schimbare totală a lui Adam Sandler și rolurile în care m-am obișnuit să-l văd, dar a meritat.
Deși Uncut Gems nu este un film relaxant, să-ți ofere o stare de liniște sau să te bucuri și de vreo priveliște răpitoare, reușește să te țină în suspans tot timpul din cauza alegerilor incredibil de proaste pe care le face. Howard Ratner (Adam Sandler) deține un magazin de bijuterii (majoritatea false), dar mai presus de tot este un parior. Pariază orice îi cade în mână, sperând la potul cel mare, chiar și atunci când recuperatorii îi suflă în ceafă, iar deciziile astea îl plimbă prin viață până la limită și chiar final.
Uncut Gems este un film foarte bun pe care îl recomand, dovada se regăsește și în cele 24 de premii deja câștigate și alte 74 de nominalizări la diferite festivaluri de film. Aici aveți link direct către Uncut Gems pe Netflix.
Miss America 2020
Miss America este un documentar original marca Netflix și a apărut în 2020. Filmul documentar de 1 oră și 25 de minute prezintă ascensiunea lui Taylor Swift. Probabil vă întrebați dar cine este Taylor Swift? Ei bine, Taylor este o cântăreață americană de succes care își scrie singură versurile. În anul 2010, Taylor Swift a câștigat Premiul Grammy pentru Albumul Anului.
Taylor Swift a devenit astfel cel mai tânăr artist din istorie care câștigă un Premiu Grammy (în 2010 având doar 20 de ani). Din 2010 au început să curgă tot mai multe premii, cu o semnificație majoră în industria muzicală și nu numai.
Nu am ascultat muzica ei foarte des și nici nu am fost atent la ce s-a scris mereu despre ea, dar acum că mă uit prin vastul internet, găsesc doar știri care provoacă scandal. Nu găsesc nimic care să se lege de faptul că ar fi un artist slab sau că nu are ce căuta pe scenă. Am ajuns să criticăm un artist în funcție de câți bărbați aduce în pat pe săptămână, ce haine poartă sau ce face în timpul liber? În loc să ne bucurăm de momentul artistic de pe scenă?
Da, Taylor se victimizează extrem de mult și nu înțeleg de ce Netflix a ales să transmită mesajul ăsta prost, dar filmul este mai mult de atât. Documentarul despre ascensiunea lui Taylor Swift în muzică arată și momentele cele mai fragile din viața ei. Arată că Taylor este o persoană emoțională care scrie despre ce trăiește și apoi face muzică din asta. Găsiți trailer aici.
A Fall from Grace 2020
Viața lui Grace (Crystal Fox) este cât se poate de normală, poate banală, chiar și după un divorț, dar apoi apare el, Shannon (Mehcad Brooks) și dragostea începe să fie din nou o posibilitate pentru Grace. Dragostea poate fi oarbă, dar numai atunci când ajungi la închisoare.
A fall from Grace este un film original Netflix recent recent apărut pe platformă. Este genul de thriller care te provoacă să nu clipești, iar povestea este pe alocuri originală. Găsiți trailer aici.
Marriage Story 2019
Un film și o definiție clară despre diferențele dintre a fi părinte și a fi căsătorit. Un exemplu frumos despre ce înseamnă rolul de părinte. Marriage story produs de Netflix este un film genial și frumos. Un film în care Scarlett Johansson, Adam Driver și Alan Alda joacă fantastic.
Marriage story a intrat în top 250 cele mai bune filme din toate timpurile. Este nominalizat pentru 6 Premii Oscar, a câștigat deja 99 de premii și mai are alte 199 de nominalizări la diferite festivaluri de film. Găsiți trailer aici.
The Two Popes 2019
The Two Popes este un film biografic-dramă scris de către Anthony McCarten care a mai scris și Darkest Hour (2017) și Bohemian Rhapsody (2018) – găsiți aici o recenzie mai detaliată; și regizat de Fernando Meirelles.
Tema sau povestea filmului The Two Popes este una reală, deci nu voi face nici un spoiler, cel puțin nu mai mult decât se știe deja, dar eu vă recomand să vizionați filmul în primul rând pentru a înțelege toată povestea, dacă nu o știți deja și în al doilea rând, pentru a observa mai atent ceea ce mie mi se pare a fi o slabă tentativă de a câștiga puțină simpatie.
Pope Benedict XVI (Anthony Hopkins) a devenit Papă în anul 2009, iar în 2013 s-a retras și tot în același an, Papa Francisc (Jonathan Pryce) a fost ales Papă. Sunt diverse presupuneri pentru care Pope Benedict XVI ar fi renunțat, iar filmul are propria lui variantă, dar cel mai important de urmărit este cum tot filmul, treptat, Papa Francisc este scos în evidență. Urmăriți-l și formați-vă o părere. Filmul are multe substraturi, iar pentru vremurile astea, filmul spune mult prea multe adevăruri.
The Two Popes are în prezent 4 nominalizări la Globurile de Aur și alte 30 de nominalizări la alte festivaluri de film, dar și 9 premii deja câștigate. Totuși, mi-a plăcut mult replica asta de la sfârșit. Găsiți aici trailerul.
Dacă trebuie să fie lacrimi, să facem să fie lacrimi de bucurie.
The Irishman 2019
Dacă arta de a juca într-un film ar avea vreo notă care să fie atinsă, atunci Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci au creat-o în ultimul și cel mai bun film al lui Martin Scorsese, iar acesta este disponibil pe Netflix. The Irishman este un film fără defecte, nici măcar faptul că durează 3 ore și 29 de minute nu-l consider un minus, pentru că la sfârșit, eram supărat că s-a terminat.
Sper să aveți rețineri când vă veți uita la film, ca să fiți și voi impresionați de cele trei, mari, legende ale cinematografiei, jucând în același film. The Irishman are deja 7 premii câștigate și alte 3 nominalizări. Este un film clasic, jucat de clasici și va intra în istoria cinematografiei.
Filmul The Irishman este creat după cartea I Heard You Paint Houses de Charles Brandt (găsiți aici cartea în română). „Am auzit că pictezi case”, au fost primele cuvinte pe care Jimmy Hoffa (dispărut fără urmă în iulie 1975) i le-a spus lui Frank – The Irishman. Expresia „pictezi case” vine de la a omorî oameni. „Pictura” reprezintă sângele împroșcat pe pereții și podelele caselor. Găsiți trailer aici.
I Am Mother 2019
Netflix chiar a nimerit-o de data asta. Povestea filmului ne arată o perioadă a timpului foarte avansată după o apocalipsă, iar un robot pe nume „Mother” are sarcina să repopuleze planeta. Deși copilul este crescut de un robot, acesta duce o viață normală (dacă se poate spune asta), iar studiile și testele prin care copilul trece au rolul de a o modela ca ființă umană normală.
Toate acestea se schimbă când fata găsește pe nava lor un șobolan. De acolo începe să creadă că poate, planeta nu mai este contaminată. După câteva zile găsește o femeie rănită în afara bazei, iar fata o aduce înăuntru. Cam de aici toată povestea liniștită începe să devină mai complicată să zicem. I Am Mother este genul de film ce trebuie văzut de două ori ca să fie înțeles exact mesajul lui original, cel puțin așa spun criticii. Puteți viziona de aici filmul pe Netflix.
Mirage 2018 – Durante la tormenta (titlul original)
Două furtuni la o distanță de 25 de ani. O femeie ucisă. O fiică dispărută. Doar 72 de ore pentru a descoperi adevărul.
O poveste incredibilă, originală, inteligentă și cam atât. Mai vreți și alte motive? Păi să vedem: filmul are deja două nominalizări la premii, este produs în colaborare cu Warner Bros. Are nota peste 7, iar unul dintre principalii actori este Álvaro Morte, bine-cunoscut pentru rolul Profesorului din serialul produs de Netflix – La casa de papel. Puteți urmări trailerul pentru filmul Mirage, aici.
Outlaw King 2018
Un film original Netflix cu o poveste nespusă până acum despre regele haiduc Robert the Bruce. Am putea dezbate zile în șir partea istorică a filmului, dar criticii au făcut asta deja. Am putea dezbate și faptul că 3 ani din Războiul pentru Independența Scoției a fost încadrat în doar două ore de film, dar aici, când îți asumi să te uiți la un film istoric se presupune că ai un minim de cunoștințe despre partea istorică. Dacă nu, vei fi fascinat de el, de cinematografie sau de personaje. Oricum o dai, nu are cum să nu-ți placă.
S-ar putea să vezi filmul ăsta în alb-negru pentru că îl vei vedea pe Chris Pine în rolul principal într-un film istoric a cărui poveste se întâmplă prin anii 1.300 sau poate că problema este doar la mine și l-am văzut de prea multe ori în rolul său din Star Trek.
Annihilation 2018
Annihilation este un film ce se bazează mai mult pe efecte vizuale și starea de experimentare a unor lucruri noi. Deci vă recomand să-l vizionați pe un ecran cât mai mare. Annihilation are până în prezent 13 premii câștigate și 51 de nominalizări la mai multe festivaluri de film, ceva destul de rar pentru un film produs de Netflix.
Filmul nu impresionează prin poveste, de fapt este chiar simplă și se poate deduce din trailer pe care îl puteți viziona aici. Nu știu dacă filmul a avut un succes atât de mare în cercuri mai restrânse pentru că a jucat în rolul principal Natalie Portman sau pentru că filmul se bazează pe cartea cu același nume al lui Jeff VanderMeer, dar Annihilation este fără îndoială o bucată de film științifico-fantastică bizară, întunecată și frumoasă.
The Angel 2018
Și de data asta avem un film produs de Netflix ce are la bază o poveste adevărată, cartea a devenit rapid bestseller. The Angel: The Egyptian Spy Who Saved Israel de Uri Bar-Joseph, poate că a născut multe controverse, însă în film puteți descoperi o poveste care vă poate lăsa cu impresia că Netflix a dorit să-i împace pe toți.
Povestea spionului care, deși nu era „căpitanul vasului” a fost cel mai inteligent om din toată povestea. A schimbat cursul istoriei. Desigur, extrem de multe porțiuni lipsesc din film, dar pentru cine nu are răbdare și dorința de a descoperi tot adevărul, The Angel poate fi un film bun din care să mai descopere ceva nou, dar nu prea mult. Puteți urmări trailerul aici.
Shaft 2019
Într-o slabă încercare de a descrie povestea filmului, tocmai am realizat că aveam de gând să povestesc o comedie. Serios acum, Samuel L. Jackson într-o comedie produsă de Netflix. Nu vă trebuie mai mult.
Shaft este genul de film la care nu trebuie să te gândești că există vreun moment la care se face vreo aluzie, politică sau socială și cumva o vei rata, nu. Este o comedie la care nu trebuie să luați nimic personal, doar râsul celui de lângă voi pentru că râde mai mult ca voi. Puteți urmări aici filmul pe Netflix.
Murder Mystery 2019
Păstrăm linia de comedie și ajungem la încă un film de comedie cu Adam Sandler și Jennifer Aniston. Nu vă așteptați la cel mai bun film pe care l-ați văzut vreodată pentru că nu este cazul. Murder Mystery este doar un alt film de comedie, fără să fie nevoie să fiți prea atenți la anumite gesturi, replici sau cine știe mai ce.
Este doar un film de comedie produs de Netflix, chimia dintre Adam Sandler și Jennifer Aniston este magnifică, de fapt consider că asta este și atuul filmului. Puteți urmări aici trailerul.
The Red Sea Diving Resort 2019
Mă gândeam ca toată descrierea să se bazeze pe observația că Chris Evans este actorul principal, dar m-am răzgândit. Filmul The Red Sea Diving Resort se bazează pe faptele reale ale unui grup de agenți secreți Mossad care au o misiune de salvare.
Aceștia încearcă prin anii 1970-1980 să salveze un grup de refugiați aducându-i în Israel. Filmul este foarte bine documentat și chiar vă recomand să-l vedeți. Dacă ați văzut filmul Argo și v-a plăcut, atunci o să vă placă și The Red Sea Diving Resort. Puteți urmări trailerul aici.
The Laundromat 2019
The Laundromat este un film prezentat într-o versiune mai comică, dar simplă pe care orice om, indiferent de nivelul de educație să-l poată înțelege. Filmul prezintă fapte reale despre dosarul Panama Papers și este bazat pe cartea The Laundromat de Jake Bernstein – câștigător al Premiului Pulitzer.
Dosarul Panama este o anchetă jurnalistică internațională care se bazează pe o scurgere de informații din interiorul unei firme de avocatură. Scurgerea de informații are peste 11 milioane de documente și un total de peste 2.5 TB de date. Filmul prezintă în cel mai simplu mod cum funcționează un cont offshore, ce este acesta și în final vine cu exemple concrete. În adevărata poveste, cei mai bogați oameni ai planetei își țineau banii prin aceste paradise fiscale.
Pentru a înțelege în mare toată povestea puteți să vă uitați la filmul de pe Netflix pe care Antonio Banderas și Gary Oldman îl prezintă într-un mod puțin amuzant, luând în considerare toată povestea. Dacă vreți să înțelegeți mai în detaliu toată povestea, vă sfătuiesc să citiți cartea. Din păcate, în acest moment cartea nu este tradusă în română, există doar în limba engleză. Puteți urmări filmul aici.
Lasă un răspuns