În recenzia de față am să expun câteva motive simple pentru care merită să citiți biografia lui Napoleon Bonaparte făcută de Alan Forrest. Sunt o gălăgie de cărți scrise despre Napoleon – omul care aproape a reușit să îngenuncheze toată europa, dar sincer vă spun că în cartea lui Alan Forrest o să înțelegeți perfect cine a fost Napoleon și cum a ajuns Împăratul Franței.
Sunt sigur că există cărți mult mai bine scrise decât aceasta, de istorici mult mai mari, dar dacă nu căutați să vă dați doctoratul despre cine a fost Napoleon Bonaparte, nu aveți nevoie de mai mult de atât. În cartea lui Alan Forrest despre Napoleon, fiind prima pe care o citesc despre fostul Împărat al Franței, am reușit să-i înțeleg măreția și metodele prin care a ajuns la putere.
Se vede din scrisul lui Alan Forrest că acesta îl idolatrizează pe Napoleon și sunt sigur că nu a schimbat istoria doar ca să dea bine pe foaie. Chestia cu istoricii mari este că deși spun adevărul, nu o fac într-un mod în care subiectul să pară erou, deși este. Alan Forrest mi l-a pus pe Napoleon în lumina în care am avut nevoie ca eu să înțeleg cine a fost Napoleon, ce și cum a făcut ca să ajungă la putere și cel mai important: de ce?
Să citiți o biografia scrisă de cineva care nu-l place pe subiectul cărții este ca și cum vă uitați la un meci în care joacă Naționala României de fotbal dar comentatorii sunt străini.
Napoleon s-a născut la 15 august 1769, în Ajaccio, Corsica. Fiind fiul unui avocat, Napoleon a urmat o carieră militară pe profil de ofițer de artilerie. Micile bătălii interne l-au ridicat ușor, ușor, în grad, dar niciodată nu a fost întâmplător, pentru că Napoleon a știut ce prieteni să-și facă și cum să se folosească de ei. Avea grijă constant ca presa să scrie despre victoriile lui, iar mai marii generali nu au avut de ales decât să-l promoveze, pentru că lumea îl adora, corect?
În 1799 el a ajutat la lovitura de stat în urma căruia a fost numit Prim Consul, dar chestie e că el nu a fost niciodată prima opțiune, însă a avut grijă să fie singura soluție accesibilă planului.
Citește și Stăpânii finanțelor: Cei patru bancheri care au ruinat lumea – Liaquat Ahamed
A purtat multe bătălii glorioase pe care presa le exagera în detalii de fiecare dată, iar atunci când ieșea șifonat, ca în expediția din Egipt, Napoleon a avut grijă ca presa să-l scoată victorios, chiar dacă el s-a întors cu coada între picioare și doar cu o parte din oamenii cu care plecase. Totul la Napoleon s-a bazat pe carisma lui, pe obsesiile și pe hotărârile greu de domolit. Orice plan pe care îl concepea minuțios, avea grijă să-l ducă la îndeplinire într-un fel sau altul, iar el se asigura că parizienii să primească constant veștile despre victoriile lui cele mai recente de pe fronturi.
Napoleon Bonaparte a fost omul care a îngenuncheat o Europă liniștită. Singurul Imperiu care i-a pus bețe în roate a fost Imperiul Britanic, dar Napoleon a fost oprit doar în urma unei alianțe puternice. Mai avea puțin și cucerea și Rusia, doar că nu a prevăzut niciodată frigul ca un impediment, iar rușii s-au folosit de asta în favoarea lor. Au preferat chiar să elibereze un oraș întreg și să-l lase pradă armatei lui Napoleon doar ca să tragă de timp pentru că în cele din urmă aceștia aveau să înghețe de frig, la propriu.
A fost Napoleon Bonaparte un dictator? Foarte posibil, dar nimeni întreg la minte nu-i contestă geniul militar. Deși au trecut mai bine de 2 secole de la încoronarea lui Napoleon ca Împărat al Imperiului Francez, încă se mai vorbește de faptele lui mărețe și o mare parte din legislațiile administrative și judiciare din Europa au la bază aceeași fundație pe care Napoleon a impus-o după ce a fost încoronat. Inclusiv Arcul de Triumf din Paris a fost construit în memoria victoriilor lui Napoleon.
Exilul lui Napoleon a fost cel mai trist capitol pe care l-am citit vreodată – să văd cum un mare conducător este trimis la colț, în timp ce o bună parte de oameni îi așteptau întoarcerea Împăratului lor. A evadat o dată de pe insulă și a încercat el ceva, dar au fost prea mulți care se săturase de el și nu a reușit să rămână definitiv.
Exilul lui Napoleon de pe insula Sfânta Elena a fost locul și momentul în care și-a scris memoriile, dar și locul unde a murit la data de 5 mai 1821. Citesc pe vastul internet că cele mai noi cercetări pe câteva șuvițe de păr ale lui Napoleon, arată că acesta a fost otrăvit încet pe o durată lungă de timp.
Au fost versuri scrise în memoria lui Napoleon și speranța că acesta să se întoarcă la putere, dar cel mai cântat a fost un poem compus de Béranger cântat cu forță și pasiune. În anii 1810-1820, titlul nu mai necesita nici o explicație suplimentară: Nu a murit.
Noi toți, soldații, știm că din a sa închisoare
O navă l-a luat în miez de noapte;
De-atunci, prin patria iubită, pe soare sau ninsoare,
Umblă de unul singur, deghizat și pus pe fapte.
El este călărețul obosit, cu ochi în care vezi speranța,
Sau acel braconier ce în păduri se-ascunde, hăituit.
El este, poate; a venit ca să salveze Franța!
O, Doamne, e adevărat! Nu a murit!
Pierre-Jean de Béranger
Citește și Decizii dificile – Hillary Rodham Clinton
Lasă un răspuns