O gheișă de România

Era o zi perfectă de sâmbătă, pentru că dacă nu era nu s-ar mai fi povestit, așa cum se mai zice pe la colțuri de stradă. Era perfectă pentru că era sâmbătă, ziua fără trafic, ziua în care oamenii cei mai diferiți ies în evidență, așa cum a fost la început, pentru că doar ea a fost la început, această gheișă de România.

Așa cum trafic nu era, nici comenzi nu prea erau, dar ceva neobișnuit pentru acea zi s-a întâmplat: am rămas liber și îmi pică o comandă pe capotă. În jargonul taximetriei asta înseamnă că iau comandă acolo unde rămân liber, bine, câteva sute de metri distanță. Timpul minim pe care puteam să-l dau era 2 minute, așa că sunt nevoit să aștept 1 minut și 50 de secunde, timp în care regret că m-am grăbit să dau în comandă fără să citesc nume sau detalii. De obicei mă uit atent și dacă sunt de genul: Robert Faimosul, Cristi din Berceni, Regina Reginelor, etc. nu mă deranjez, dar acum m-am grăbit și sunt nevoit să fiu deranjat.

Vine după alte 2 minute. Pornesc aparatul de cum deschide ușa la mașină fiind nerăbdător să termin cât mai repede. Însă șoptește ceva, o rog să repete, speram eu adresa unde să mergem, dar în schimb mă roagă să-l mai așteptăm câteva minute și pe prietenul ei. Ea era o puștoaică de cam 20 de ani. Părul îl avea prins într-un coc de care sincer îmi era rușine.

Fusta mai scurtă decât se permite decenței, niște ciorapi lungi până la genunchi și o bluză cu umerii goi. Ceva din ea îmi trezea imaginația pornită de Memoriile unei gheișe, carte pe care o începusem recent. Însă nu aspectul mă ducea cu gândul la cartea mea de pe noptieră, ci atitudinea și vocea cam inexistentă, dar calmă. Tind să cred că avea o problemă medicală că vorbea ca și cum ținea dinții încleștați.

10 minute mai târziu și vreo 4 telefoane, dintre care la penultimul i-a spus gheișei să-mi transmită mie să nu plec că mă cinstește bine, iar la ultimul apel i-a spus că dacă se enervează, mă bate. Nu s-a mai obosit să-mi transmită nimic, pentru că era pe difuzor, la fiecare apel. Poate pentru că i-ar fi fost prea dificil să-mi transmită toate astea fără să o rog să repete? În fine, fără să-i spun ceva îmi zice că așa glumește el. Când a venit am înțeles că el chiar glumea.

A întârziat pentru că nu-și găsea ochelarii. De baston nu avea nevoie pentru că se mișca binișor pentru vârsta lui. Gheișa îmi spune o adresă, dar când vine moșul îmi ordonă altă adresă. Atitudinea ei era plăcută, pe a lui i-am acceptat-o pentru că eram amuzat și la cât de vorbăreți erau în cele 10 secunde de revedere, știam că urmează o poveste bună.

I-am luat de la o adresă unde era o locuință, însă urma să-i duc la un hotel. Fără bagaje și la prezența lor scenică chiar nu puteam să înțeleg de ce? Mergem în mall să-și ridice ceva de la reparat. Chiar și acum mă întreb de ce cineva ca el duce ceva la reparat, că de ecologie nu părea interesat. Eram în parcarea subterană și înainte să revină mă trezesc într-o dilemă. Eu trebuia să mă duc cu tichetul de parcare să văd dacă am ceva de plată. Pe carton nu scria nimic de 30 de minute gratis, dar aveam pe mașină destul de multe lucruri de valoare, iar eu trebuia să plec departe, ei rămânând acolo. Numai pe aparat își puteau lua droguri pentru o lună.

Între timp o voce sugrumată de mama natură pornește o conversație printr-o cerere de a-i oferi un încărcător pentru telefon. Am o priză și între scaune. Îi bag încărcătorul acolo, cablu are. După care se dă jos, se postează în dreptul geamului meu deschis și își aprinde o țigară, iar privirea ei mă întreba îmi spunea că dacă mă deranjează să suport, acum are nevoie de mângâiere pe cap. Știi, nu este un om rău. Are niște apucături mai ciudate și vorbește mult și prost, dar plătește bine. Eu îi mai fac tot felul de comisioane și îmi da de fiecare dată cât îi cer, în limita bunului simț. Sincer vă spun că nu cred că ultima parte știa ce înseamnă. Plus că nu mi-a mărturisit totul. Șireată gheișă.

Vine moșul, iar eu îmi bag piciorul și plec. Bag tichetul ăla nenorocit pe toate părțile și primesc de fiecare dată mesajul: eroare. Nu că pot să plec, că nu am nimic de plată sau că am 10 lei pentru 15 minute, nu domne, doar eroare. Mă întorc la mașină, bucuros că totul este la locul lui, moșul îmi spune că am ceva timp gratis.

Plecăm spre hotelul unde au închiriat o cameră. Pe drum el bolborosește nervos pe propria stafie persoană, cum de a putut să uite că azi vine femeia de serviciu să le facă curățenie și are de spălat și draperiile, sigur are nevoie de o zi întreagă, nu? Mă întreba pe mine în nevoia de o confirmare ciudată. Genul ăsta de timp nu poți să-l pierzi în mall la o cafea sau shopping, că durează mult (curățenia), plus că eu trebuie să f*t ceva. Hopa! El abia merge și vorbește de lucruri de’astea mistice.

Adresa între locul de unde i-am luat și unde ea rezervase o cameră era de cam 3 km. Trecem din nou pe lângă zona de unde i-am luat și află că nu mergem la turnurile alea mișto de peste drum. Discută despre cât de departe mergem și că dacă au gândaci la hotelul ăla din centru și că era mai bine la turnuri. Ajung la semafor și îmi zice să întorc că mergem la turnuri.

Intru în parcarea subterană a turnurilor de birouri. La barieră nu puteam să scot tichet ca la mall, ci doar să scanez cartela pe care eu nu o aveam la mine și nici ei. Însă vine un pândar dintr-o cămăruță cât un super-market de mare, mă întreabă unde mergem și până să scot un sunet, lasă capul în jos, se uită în spate și de parcă simpla lor prezență, expresie pe fețe, diferența de 50 de ani dintre ei și mai ales a ochelarilor de soare care nu se potriveau deloc cu chelia lui explică totul și ne dă drumul.

Merg vreo 30 de metri și îmi spune să opresc. Pândarii aproape că intraseră în garsoniera lor, dar s-au oprit la unison cu mine și ne uitam unii la alții, prin oglindă, în timp ce gheișa încerca să explice la telefon că dorește să închirieze o cameră, iar tipul respectiv îi explica că a sunat la dezvoltator. Nervos pe chelie îmi zice să întoarcem, pândarul ridică din umeri parcă resemnat și el de situația mea. Și trecem din nou pe lângă vila de unde i-am luat, mergem departe în lume, departe de casă, la 3 km.

Ne mai oprim la câteva semafoare răzlețe și îmi spune că nu trebuie să am niciodată încredere în prieteni că până și ăia ce-i mai buni te trădează. Acum este milionar și are case și toate conturile în Dubai, pentru că acolo dacă are nevoie de 1 milion pentru curve, poate să-i scoată de la bancă, în România nu se puede. Dar era o vreme când era familist și avea copil cu nevastă, dar niște prieteni, așa ziși apropriați l-a dat în gât că merge la alte femei. Ce oameni fără caracter!

Acum își trăiește viața. Între timp se consulta cu agentul personal despre cine vine în seara asta. S-au vehiculat niște nume și gheișa îi mărturisea cum ea are grijă de el. I-a luat banii și i-a pus în poșeta lui, pentru că Maria se apucase să-i caute…resturi.

• Dar de ce nu mergem acum la o cafea în mall?
• Eu nu merg așa în oraș.
• De ce?
• Pentru că nu-mi place cum arăt.

Ajungem la hotel și o trimite pe gheișă să verifice dacă pot să se caseze, ca să nu-mi dea drumul și pe urmă să aștepte alt taxi în drum. Asta mică s-a băgat cu forța în viața și în casa mea, iar acum nu mai scap de ea. Îl întreb dacă îl deranjează, de ce nu-i spune să plece? Pentru că îi face viața mai ușoară, ceva de genul ăsta a fost răspunsul lui, dar mult mai evaziv. Se culcă și cu 2 femei pe seară, iar ea este de multe ori una dintre ele. Mă întineresc femeile astea. El se bucură de ea, iar ea profită de el trăind pe picior mare fără grija zilei de mâine.