• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Home
  • Confesiuni
    • Confesiuni
    • Sfaturi utile
    • Gânduri
  • București
    • București
    • Evenimente
  • Recenzii
    • Cărți
    • Filme
  • Contact
Confesiuni din taxi

Confesiuni din taxi

Blog

Ce s-a întâmplat cu bărbatul alfa?

15 aprilie 2020 De bogdan Lasă un comentariu

În ultima perioadă am avut ceva mai mult timp la dispoziție să reflectez la clienții din taxi, experiențele mele cu ei, dar și ani de experiențe personale bazându-mă pe ce am învățat de la acești oameni. Cel mai activ gând a fost despre bărbatul alfa, visul femeilor. Unde sunt acești bărbați?

În primul rând, ce este un bărbat alfa? Cum îl recunoaștem? Este un bărbat care are portofelul gros, plin cu bani și care îl poartă la vedere ca să-i vadă lumea valoarea incontestabilă? Iar atunci când plătește nota, scoate toate bancnotele și așteaptă câteva secunde până se decide pe care să le folosească?

Să fie el cel care atunci când ajunge la un restaurant, terasă, cafenea sau orice alt loc public unde se așează și își aruncă pe masă telefonul cel mai nou împreună cu cheile de la mașină, poate un bmw cu folie pe geamuri, plus nelipsitul portofel? Că nu ști de unde sare iepurele…

Să fie el oare bărbatul care își obligă femeia, care a pornit cu el la drum crezând că împart amândoi același vis; să se îmbrace în cea mai vulgară ținută, doar ca restul bărbaților să vadă ce trofeu are el? Iar femeile să imite gesturi de gelozie ca apoi să-i scoată ei ochii că numai pe ea o iubește, în ciuda faptului că toate femeile îi fac cu ochiul?

Să fie el oare bărbatul care își obligă femeia să facă ceva împotriva voinței ei?

El cel care atunci când merge în concediu de relaxare, la munte, la mare sau altă țară cu obiecte turistice importante, are grijă să iasă în centrul atenției, iar femeia de lângă el primește atenție doar în pozele postate pe rețelele de socializare, de bărbatul alfa.

El, bărbatul care merge la munte ca să se conecteze cu natura, ascultând cântecul animalelor din pădure, vântul rece de noapte, ploaia sălbatică care nu iartă nici pe regele animalelor; toate astea dintr-un hotel de 7 stele cu parcare subterana, saună umedă și uscată, centru spa și masaj de la cea mai senzuală thailandeză.

Undeva pe drum ne-am pierdut…

Am avut clienți care deschideau ușa pentru partenerul lor de viață. Am prieten care atunci când vorbește, prietena lui se uită cu admirație la el (nu genul de privire pe care un câine o are atunci când primește un os mai mare decât el, nu). Am întâlnit femei care cereau voie să meargă la wc, iar bărbații în semn de răspuns se ridicau în picioare ca să le facă loc. Am întâlnit bărbați care invită femei la dans. Și, am mai întâlnit femei care cred în destin și vor să schimbe lumea, dar au mâinile legate – în interiorul minții lor.

Un bărbat este sincer, drept în gânduri și purtare, hotărât și loial. Un bărbat nu ia singur o decizie care o va afecta și pe ea. Un bărbat adevărat este mereu spontan, dar și calculat. Se gândește bine înainte să ia o decizie care îi poate schimba viața și, poate cel mai important, prin felul său natural de a fi, indirect îi transmite ei că nu este nevoie să fie geloasă, nici măcar pentru un moment. Te poți juca pe calculator, într-un parc de distracție, dar niciodată cu sentimentele celei cu care dormi și aspiri la o familie.

Atitudinea bărbatului alfa poate fi observată de orice femeie, dar numai cea potrivită știe și înțelege cum funcționează visul, lor. Îl poți auzi noaptea cum se zbate și cum răsună în cutia toracică. Cum pot arăta mâinile voastre împreunate sau cum prinde viață, un vis, trăit împreună.

Orice femeie se poate bucura de spectacolul a o mie de reflectoare ațintite asupra ei, munți de bani și brațele mai multor bărbați deasupra ei, dar nu va simți niciodată sentimentul acelor mâini împreunate. Pentru că acel vis, dinăuntrul cutiei toracice, care se învârte în jurul inimii, nu dispare și nici nu se evaporă. Acel vis, acel sentiment se trăiește din plin sau te va bântui până mori.

Dar bărbatul alfa îndrăgostit cunoaște deja lucrurile astea și nu cerșește nimic. Nu înțelege rostul de a sta cu cineva care este doar „potrivit”, pentru tine, dar nu te înțelege, nu te simte și nu te crede? Un bărbat adevărat nu are nevoie de o femeie cu care să spargă ziduri, are nevoie de o femeie cu care să treacă pe partea cealaltă de zid și să nu se mulțumească doar cu visul.

Am întâlnit femei care au trăit mult prea multe, iar acum au aripile frânte și nu mai au curajul să zboare, dar și femei care confundă masculinitatea unui bărbat cu capacitatea lui de intimidare. Deseori femeile asociază agresivitatea cu bărbatul alfa și se mint când spun că „doar de data asta m-a lovit”. S-au mințit de la început.

Ce s-a întâmplat cu bărbatul alfa?

Bărbatul alfa nu dispare, dar se poate reorienta. El știe că dacă face și cel mai mic pas înapoi, poate deveni beta, iar ăsta este cel mai înfricoșător gând al lui. El știe că doar alături de o femeie alfa, poate deveni omega.

Bărbatul alfa a învățat din lecțiile trecutului, iar acum scrie istorie. A învățat că o femeie nu trebuie doar satisfăcută și iubită, trebuie înțeleasă și acceptată, cu tot cu diferențele dintre ei. Nu se uită niciodată de unde a căzut, doar unde se ridică. Este mereu dornic să învețe și speră ca și ea să fie atrasă de dezvoltarea personală, pentru că dacă ea dispusă să devină femeia care și-a dorit mereu să fie, atunci el este liber să se ocupe de restul.

Un bărbat alfa nu își caută validarea în acțiuni mediocre sau prieteni falși, integritatea fiind în capul listei sale. Bărbatul alfa este disciplinat, pasionat, vizionar și răbdător. Este periculos chiar și atunci când este în genunchi, pentru că subestimarea și aroganța sunt armele prostului încrezut.

Similare

Din categoria: Gânduri Etichete: Gânduri

Cele mai citite articole

  • Cum să afli cât costă o cursă cu taxiul
  • Tariful la fiecare companie de taxi din București
  • Ce s-a întâmplat cu bărbatul alfa?
Articol anterior: « 500 de locuri sacre – National Geographic
Articolul urmator: Ați învățat ceva din criza asta sau tot nesăbuiți veți fi cu banii? »

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Discuții

AST Taxi București – Aplicație nouă de taxi

Protest taximetriști București

Motivele pentru care au protestat taximetriștii azi în București

Speed Taxi a redus tariful la 2,59 lei pe km

Evenimente

Black Friday 2020 | Live Blog – magazine și reduceri

Social Media Summit | București 2020

Am fost la vernisajul Stare de gratie la Galeria Sector 1

Tags

Bestseller Black Friday Bucuresti București București frumos Carti de dragoste Cinema Elvira Popescu Clienti din taxi Clienți din taxi Clienți frumoși Concerte Confesiuni Coronavirus Criza economică Cărți Cărți recomandate Dezvoltare personala Evenimente Experiente Film Film dramă Filme Netflix Filme pentru pretențioși Gadget Impresii de taximetrist Influencer LifeStyle Netflix O poveste reală Recenzie Recenzie filme Relații Romexpo România Scriitor Român Sfaturi utile Social media Speed taxi Tarif taxi Taxi Taximetrist Tehnologie Top carti Traficul din București Vernisaj
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.

Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri

Footer

Lumea văzută prin ochii unui taximetrist

Mi-au trecut prin taxi până acum o armată de oameni. Întâlnesc zilnic tot felul de clienți: divorțați, plecați la muncă prin alte țări, golani, oameni de afaceri și celebrități.

Poveștile diferă, la fel și lecțiile ce pot fi trase din experiențele lor. Le povestesc cu plăcere în speranța că poate cineva învață ceva nou, se amuză sau pur și simplu dorește o ancoră cu realitatea.

Mai scriu și despre cărțile pe care le citesc, filmele și serialele pe care le vizionez, dar și locurile frumoase din București pe care de obicei lumea le descoperă de la taximetriști.

Mă puteți contacta prin adresa de email din pagina de Contact.

Recent

  • Bărbatul cu geanta verde
  • AST Taxi București – Aplicație nouă de taxi
  • Viața bate filmul: confesiuni despre iubire, trădare și ironia sorții
  • O gheișă de România
  • Poți să fugi, dar destinul te prinde din urmă

Search

Confesiuni din taxi Copyright © 2026

 

Încarc comentariile...