Roșcata cu decolteu

O zi călduroasă de vară și traficul începe să se liniștească pe străzi, însă la Gara de Nord începe agitația. Toate drumurile către gară sunt ticsite de oameni dornici sa părăsească această junglă urbană numită București.

Cum majoritatea oamenilor vin cu taxiul (ar veni cu mașinile personale dar locurile de parcare din jurul gării sunt limitate la maxim 50, așa s-au gândit cei din primărie, că nu avem nevoie de mai multe locuri de parcare).

La gară este plin ochi de taxiuri, prin urmare, aștept un pic mai mult până reușesc să prind o comandă, așa că întâmplările amuzante nu lipsesc din peisaj.

Cum stăteam în stația de taxi, mă uitam către fântâni și observ cum un om, iese dintr-un canal de lângă fântâni, începe să alerge printre mașini fără să întoarcă capul și vine direct la mine.

– Șefu, îmi împrumuți și mie telefonul? Că eu am rămas fără credit.

Până să apuc eu să spun ceva, un polițist strigă la el și în secunda următoare începuse maratonul. Băiatul care ieșise din canal, alerga de parcă viața lui depindea de asta.

Răbdarea mi-a fost răsplătită pentru că 5 minute mai târziu, am fost ocupat de o roșcată cu un decolteu mai mare decât….O roșcată cu decolteu (asta era una dintre glume), de parcă roșcatele ar avea nevoie de așa ceva ca să atragă atenția.

După ce i-am pus bagajele în portbagaj, mi-a spus că dorește să ajungă în Drumul Taberei, cartierul care pentru Silvia înseamnă acasă de mai bine de doi ani. Era o zi aglomerată de luni și pe lângă trafic, mai trebuia sa fiu atent și la povestea Silviei. Nu mă înțelege greșit, îmi plăcea să o ascult cum vorbește, problema era cu povestea ei. La capitolul ăsta nu era cu nimic mai specială față de restul fetelor care stau cu chirie în București.

Spre norocul meu, am ajuns repede la destinație și nu a trebuit să-i arăt că am fost atent la povestea ei, cel puțin așa m-am gândit eu. Fiind dimineață, străzile din cartier erau goale, câte un bătrân pe ici pe colo mai trăgea dintr-o țigară ajunsă la filtru prematur, prin urmare, nu mi-am făcut griji din cauza locului de parcare, m-am gândit că nu o să stau prea mult.

Mi-a plătit cursa și în timp ce-i scoteam bagajul din portbagaj m-a întrebat dacă pot sa-i dau numărul meu de telefon, când mai are nevoie de taxi să mă sune. A văzut că sunt diferit față de restul șoferilor de taxi și nu m-am plictisit la povestea ei (asta s-o creadă ea). Trebuia să fi fost atent la povestea ei, dacă mai aduce vorba de ea nu o să-mi aduc aminte prea multe, mai nimic de fapt.

Mare mi-a fost mirarea când duminică primesc un apel de la un număr pe care nu-l cunoșteam, era Silvia. După 5 minute de pălăvrăgeli fără rost m-a întrebat dacă n-aș vrea să vedem un film, la ea acasă. Acum, parcă nu au fost fără rost acele 5 minute, nu-i așa? 🙂

Fiind a doua oară când mă întâlneam cu Silvia, nu știam cu ce să mă duc la ea. M-am oprit la magazin și am cumpărat primele 2 lucruri la care am putut să mă gândesc. În buzunarul drept aveam o pungă de floricele (floricele la pungă de hârtie care se fac la cuptorul cu microunde) și în cel din stânga aveam o cutie de prezervative. Într-un final le-am desfăcut pe amândouă, dar din floricele n-am apucat să gust, oricum, a meritat. Aveam lângă mine o roșcată care știa cum și când să fie în partea ei feminină și să mă provoace.

Ne-am mai văzut de câteva ori, aceleași plăceri vinovate și confesiuni erotice de care nu ne mai săturam dar știam amândoi că trebuia să ne mai și oprim. Prima roșcată cu care am interacționat vreodată atât de intim și culmea, nu am depus prea mult efort ca să ajung cu ea.

Au trecut câteva luni fără să ne mai vedem, doar mesaje fără finalizare și totuși, după atâta timp, nu pot să o uit. Sincer, nici nu-mi doresc, sunt sigur că povestea noastră nu s-a sfârșit. Între timp aștept cu nerăbdare pe următoarea roșcată de la gară, care să-mi facă cu mâna și din care să se mai nască o confesiune.