Undeva între mulți și foarte mulți prieteni, dar și clienți mă întreabă ocazional de ce lucrezi ca taximetrist? Un răspuns simplu și direct ar fi că nu mă plictisesc niciodată. Aproape fiecare client este o nouă aventură în taxi. Înveți ceva nou, îți faci un prieten nou sau descoperi locuri unice. Eu mă plictisesc extrem de ușor dacă atenția nu-mi este întreținută cu ceva nou, frumos sau captivant. Iar la un loc de muncă fix, fără libertatea (la propriu) pe care o am în biroul meu mobil, nu mă văd absolut deloc.
Cum a început povestea
Săptămâna trecută am rămas liber prin cartierul Aviației. M-am îndreptat timid către intersecția străzilor General Ștefan Burileanu cu Căpitan Alexandru Șerbănescu. Este un loc care îmi place mult. De acolo pot pleca ușor în orice direcție, iar când simt nevoia de o pauză, doar dacă stau și privesc intersecția agitată, oamenii grăbiți care traversează strada sau străinii mirați de Bucureștiul nostru zis și micul Paris, de la cele două hoteluri, îmi oferă o stare de liniște. Ca și cum m-aș uita la un film live.
Cred că era aproape de ora prânzului pentru că îmi era puțin foame. Voiam să mănânc mărul pe care mi-l iau zilnic la pachet și desigur să iau o mică pauză. Însă la reprezentanța Porsche București Nord din Pipera se făcea o comandă în mod repetat. Cred că nimeni nu era în zonă. De când am rămas liber și până am ajuns la locul meu – cred că maxim 2-3 minute, comanda respectivă a fost făcută de vreo 7-8 ori, fără ca nimeni să o onoreze.
Când am ajuns la locul meu preferat din cartierul Aviației, m-am decis să-mi amân pauza și am luat comanda. Am dat 8 minute. Cred că aș fi ajuns și în 5 minute, dar nu voiam să mă grăbesc. Am mers încet. La consum cum se zice.
După ce am luat comanda, am pornit waze-ul să văd cât îmi estimează până la reprezentanța Porsche. Dacă este vreun accident sau altceva, ca să mă grăbesc. Waze îmi arăta că fac 10 minute, pentru că îmi recomanda să fac stânga pe sub pod. Eu am ales să merg înainte către mall Promenada, iar după intersecție am întors și am intrat pe același drum, dar din celălalt sens, pentru că pe varianta asta am intermitent la dreapta, către Pipera. Timpul a scăzut cu 4 minute. L-am învățat taximetrie pe Waze.
Bătrânelul și Japonia
Am ajuns cu 2-3 minute mai devreme, dar clientul mă aștepta deja cu bonul de la aparatul de taxi. Mi-a spus destinația și m-am consultat imediat cu Waze. Ne-a oferit un traseu mai ocolitor, dar mult mai rapid. De când au lărgit Șoseaua Fabrica de Glucoză, chiar dacă drumul este mai lung, se merită. Am câștigat cel puțin 10 minute. Bătrânelul a fost de acord cu varianta asta de traseu.
Nu știu dacă pentru că aveam scris în mașină – Confesiuni din taxi sau pentru că a simțit nevoia, dar a început să vorbească, mult. Așa cum fac majoritatea bătrâneilor.
A început să-mi spună că în perioada 1994-1996, când a fost în Japonia, șoferii de taxi purtau masca de protecție pe care o folosim și noi acum, dar și mănuși albe de mătase. Imediat m-am uitat dacă sunt polițiști în zonă. Din ce mi-a povestit, acolo unde a fost el, poluarea era foarte mare. După-masa era atât de mare poluarea încât puteai să zici că este ceață. Nu vedeai la mai mult de câțiva metri în față. Iar asta în oraș.
Și, normal, oamenii se protejau. Dar pentru el totul era ciudat. Și nu pentru că era român, ci pentru că nu mai văzuse așa ceva nicăieri. Chiar dacă era în floarea vârstei în acea perioadă, vizitase multe țări, chiar și mai multe orașe.
Despre faptul că în Japonia oamenii poartă mască extrem de ușor, la cel mai mic simptom de răceală sau alt virus, știam. De când cu pandemia am citit multe știri că pe’acolo nu este ceva ciudat. Nu ca la noi cel puțin. În București am auzit multe opinii cum că mai bine merg fără mască, pentru că se uită lumea ciudat la ei, de parcă ar avea ciumă sau altceva. Problema asta era vast răspândită la noi cu vreo două săptămâni înainte să fie declarată starea de urgență. Bine, în subconștient unii și acum gândesc așa. Dar irelevant acum.
Despre cultura Japoniei
În perioada cât a stat în Japonia, clientul meu a umblat prin multe locuri, orașe, companii și a întâlnit extrem de mulți oameni la cele mai înalte funcții.
O experiență pe care nu a putut să o uite nici după 40 de ani a avut loc la un restaurant. Într-o seară a mers cu directorul unei companii la un restaurant foarte bun și la care puțini oameni reușeau să intre în acea vreme. Acolo bucătarul gătește mâncarea în fața ta și mănânci tot acolo. Nu știu cum se numește stilul ăsta, dar am văzut prin filme.
Clientul meu, curios din fire, dar și extrem de educat, a mâncat tot ceea ce bucătarul i-a pus în față. Trebuie menționat că directorul care l-a dus pe clientul meu la restaurant, se cunoștea cu bucătarul și i-a explicat că este străin în vizită, iar bucătarul a vrut să-l impresioneze.
L-a sfârșit, au ieșit afară toți trei. Atunci a descoperit că bucătarul era și proprietarul restaurantului. Acesta a vorbit în japoneză cu prietenul lui (directorul companiei). Acesta la rândul lui îi traduce în engleză clientului meu. Bucătarul dorea să-i strângă mâna clientului meu pentru că a mâncat tot ceea ce acesta i-a oferit (lucru pe care nimeni nu l-a mai făcut înainte).
Bucătarul a cerut permisiunea pentru că în perioada respectivă, din cauza poluări și probabil alte cauze, oamenii nu-și mai strângeau mâna atât de ușor cu străinii (vă sună cunoscut?). Din cauza asta și șoferul purta mănuși. La uimit la maxim gestul bucătarului, patronului unui restaurant cu renume care cerea voie să-i strângă mâna lui, un simplu om. A rămas uimit de cât de umili pot fi japonezii.
Tot în acea perioadă a învățat despre japonezi că aceștia nu prea se pricesc în ochi, cu atât mai puțin atunci când discută cu cineva mai în vârstă sau care ocupă o funcție mai importantă.
O carte scurtă despre cultura Japoniei
Am citit cartea asta cu mult timp în urmă. Deși numele cărții te duce cu gândul la altceva, acesta face referire doar la stilul lor de viață în afaceri, abordarea și trecutul lor care i-au făcut să devină atât de prosperi.
Puțină lume știe, dar în momentul de față Japonia este cea mai dezvoltată țară din lume la capitolul tehnologie. Tot de acolo a pornit și termenul pentru cărțile manga. Tot de acolo am avut consolele și jocurile produse de Nintendo sau renumitul Mario. Companii precum Honda sau Toyota sunt alte surse de inspirație care reprezintă cultura de succes a Japoniei în afaceri.
Cultura lor este frumoasă, iar obiceiurile lor sunt extrem de dure, însă nimeni nu le contestă productivitatea. În prezent mă joc Ghost of Tsushima. Abia sunt la început, dar deja sunt fermecat de poveste, locurile care îți taie respirația, iar grafica este demențială. Povestea are loc în Japonia prin secolul XIII și fac totul din prisma unui Samurai.
Lasă un răspuns