Nici o zi nu este plictisitoare în taxi. Așa obișnuiam să gâdesc, până când am ieșit la muncă pe la ora 10 dimineața într-o zi de luni iar comenzile se lăsau așteptate. Cheful de muncă a dispărut așa cum a venit, pe neașteptate. Am decis că cea mai bună soluție este să-mi iau o pauză, așa că am scos e-book’u și am început să mai citesc din Mircea Cărtărescu – de ce iubim femeile. Nu știu dacă scria undeva pe mașină ce carte citesc sau simplu fapt că un taximetrist citește ar trebui să fie un lucru atât de important; cert este că aproape toate femeile care treceu pe lângă mașina mea, se uitau atent la mine. Așa că am decis să iau prima comandă din zona în care eram și să plec cât mai repede până nu fug toate femeile după mine.
Mai puțin mi-a luat să citesc un capitol din carte decât să găsesc intrarea blocului care se afla undeva prin spate. Ajuns într-un final la adresă, în timpul comunicat doresc să specific și am găsit afară o bătrânică cu două pungi pline până la refuz. Povestea Doamnei Mihaela are două fețe, așa că o voi povesti exact în ordinea în care am auzit-o și eu.
După ce am aflat destinațiile, începe să-mi povestească, mai exact, să se explice în fața mea ce făcea în București și unde urma să plece. Pentru că Doamna Mihaela nu locuia în București, venea cam la două săptămâni pentru a-i ajuta pe cei doi fii, din trei pe care îi are. Puțină curățenie prin casă, câteva borcane cu murături pentru că tot vine sezonul și alte chestii minore. Pentru că Doamna Mihaela nu avea o cheie de la casa unde venea de atâția ani să-și ajute copiii, era nevoită să facă un ocol pentru a-i lăsa cheiile, unuia dintre băieți. Pe drum îmi povestea cât de mândră este de băiatul înspre care noi ne îndreptam, că lucrează la o multi-națională, are salariu mare, multe beneficii de la muncă și că totul îi merge bine. Al doilea copil, era la Politehnică în București, locuia cu fratele lui și urma să-i calce pe urme după ce termina facultatea. Al treilea copil era plecat din țară de ceva timp și vorbea cam rar cu el, așa că nu mi-a dat prea multe detalii.
După ce s-au întâlnit și i-a dat cheile de la casă, o întâlnire foarte scurtă și am impresia că s-a auzit și un „mulțumesc mamă” din partea lui dar nu sunt sigur, probabil era vântul sau așteptările mele atunci când mama ta face 3 ore pe drum, de 2 ori pe lună pentru a-ți îngriji casa; sunt sigur că era vântul. A fost cod galben de vijelii în acea zi.
În ochii femeii puteam citi dezamăgirea. N-aș fi fost sigur de asta dar când i-am văzut o lacrimă cum îi curge pe obraz în timp ce se uita după fiul ei care se grăbea să se întoarcă la muncă; atunci mi-am dat seama. Chiar dacă în acel moment eram concentrat mai mult la trafic decât aș fi putut să fiu la povești, m-am riscat și am continuat subiectul cu o întrebare care avea să schimbe toată povestea, parcă desenată cu mâna, de un artist.
– Dar cum se face că ei doi locuiesc împreună și nu au iubite? Atât mi-a trebuit, era de parcă am apăsat butonul roșu. Nu sunt ei singuri, aș fi vrut eu, poate așa ar fi avut mai multă grijă de ei; povestea Doamna Mihaela în timp ce se uita la băiatul ei sperând să se întoarcă către ea și să-i facă cu mâna. Imediat am virat la dreapta pe o stradă și clădirile de birouri care nu se mai terminau, au tăiat legătura inexistentă dintre cei doi. În timp ce ne continuam drumul către gară a început să-mi povestească că a crescut niște nătăfleți; parcă discutam cu alt om, nu-mi venea să cred ce aud urechile.
Aparent era foarte dezamăgită de cei doi băieți. Când Doamna Mihaela nu putea să vină în București, cei doi frați mai făceau câte ceva prin casă, însă logodnica unuia dintre băieți, nu făcea absolut nimic. Se trezea pe la ora 13 în weekenduri, în bucătărie avea alergie deci nu gătea nimic însă știa toate magazinele din toate mall-urile. Îmi povestea cum ei se ocupau de curățenie atunci când ea nu putea să vină, mai spălau din când în când iar frumoasa blondă nu se deranja nici măcar să-și strângă hainele, trebuia cineva să se ocupe de asta. Până se trezea prințesa, ei mergeau la piață, se apucau de gătit iar prințesa venea să-i întrebe ce este de mâncare. Niciunul nu a avut curajul să-i spună că nu este corect și normal și din acest motiv, mama lor a ajuns să-i considere niste nătăfleți.
Lasă un răspuns