O zi cețoasă de luni, fără energie sau chef de muncă reușesc să ajung cu mult curaj la ora 10. Soarele nu intenționează să-și facă apariția, clienții parcă erau toți într-un concurs și proba principală era să joace rolul de cel mai adormit client iar eu mă gândeam să intru și eu în acest concurs, până când am întâlnit-o pe ea, Raluca. O fată tânără, înaltă și frumoasă, o frumusețe care contracara efectele de somnolență și lene pe care le-am luat de la clienții anteriori. În momentul în care s-a apropiat de mașină, ceața s-a risipit și am ridicat capul suficient cât să observ că este și creață. În acel moment, în mintea mea, se crease un amalgam de idei, dorințe și gânduri necurate dar mi-am păstrat profesionalismul, decența și am întrebat-o unde dorește să mergem, să ajungem, să ne îndreptăm; ați înțeles ideea :).
Nici acum nu reușesc să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat sau cum dar m-am trezit dintr-odată pe podul Basarab, într-o coloană interminabilă, cu ochelarii de soare pe ochi și cu geamul deschis; sper că geamul era deschis pentru că Soarele își făcuse apariția și mă încălzise prea tare și nu din alte motive. Raluca îmi povestea ceva de la muncă și de îndoiala pe care o are față de șeful ei pentru că a promovat-o de 2 ori în primele 3 luni, se gândea cu voce tare dacă este chiar atât de pricepută sau prea frumoasă iar șeful ei nu putea să păstreze o relație strict profesională.
Cu toată priveliștea din jurul meu care îmi tăia și respirația, poveștile ei care se asemănau cu traficul de pe pod (interminabile), eu la tot ce puteam să mă gândesc, era cum naiba am ajuns acolo și de ce sunt atât de energic. Aveam un chef nebun să cobor pe prima bretea care ducea în Calea Griviței, ieșeam în centru, mă îndreptam spre P-ța Alba Iulia și de acolo aș fi ținut drumul drept spre autostrada București – Constanța și undeva pe la jumătatea drumului aș fi întrebat-o și pe Raluca dacă vrea să-și ia o zi liberă de la muncă.
Brusc am realizat că de la toată umiditatea din aer de la mare și apa care ar fi putut intervenii, părul ei creț, nu ar mai fi fost atât de plăcut și atrăgător, așa că ne-am continuat drumul către biroul ei unde ea ar fi trebuit să fie acolo de la ora 9 iar clienții care o așteptau la întâlnire i-au dat un mesaj pe la ora 9.30 spunându-i că nu este nici o problemă dacă mai întârzie 5 minute.
La un moment dat se oprește din poveștile plictisitoare pe care le trăiește zi de zi la birou și mă întrebă dacă se poate să ajungem până în ora 11 pentru că nu dorește să întârzie mai mult de 2 ore.
– Nici o problemă! Am răspuns și am trecut în modul taximetrist de București și am început să claxonez. Aveam impresia că în acea dimineață, lumea nu mai era atât de supărată pe taximetriști și m-am gândit să le aduc aminte că doar taximetriștii se grăbesc în trafic și doar ei claxonează fără rost.
Nu știu dacă eram atât de energic datorită faptului că în dreapta mea aveam o fată incredibil de frumoasă, creață și căruia nu-i mai tăcea gura sau era adrenalina de la traficul pe care îl jonglam după bunul plac dar indiferent care motiv ar fi fost, m-a ajutat să mă țin de cuvânt și să o duc pe domnișoara Raluca, la muncă, până în ora 11.
Era 10.55 când am intrat pe teritoriul corporatiștilor, 10.56 când am oprit în fața clădirii unde Raluca avea întâlnire de la ora 9 și în timp ce pregătea banii să-mi plătească, mi-a spus că abia așteaptă să citească articolul pe care îl voi face despre ea și că se va uita și la celelalte articole de pe blogul meu imediat ce ajunge sus și începe întâlnirea.
Cu greu am putut să mă uit la ceas care indica ora 10.58 pentru că atenția mea se îndrepta către Raluca și tentativa ei de a alerga pe tocuri dar pentru că m-a făcut să promit că o voi umări cum aleargă până sus, a trebuit să-mi țin promisiunea și să mă bucur de spectacol. M-am bucurat pentru ea când am văzut că a ajuns în fața biroului la 10.59 și începuse să-si aranjese fusta foarte scurtă care se deranjaze din cauza sprintului pe scări pentru că liftul era prea început pentru adrenalina din ea; toți acei oameni care o așteptau pe Raluca, aveau o activitate intensă. Doi indivizi foarte scunzi se jucau cu o mingie de cauciuc, altul făcea avioane de hârtie, două fete sorbeau cafea din pahare de hârtie în timp ce umblau plictisite pe telefon, probabil verificau pozele altor fete de pe facebook.
În momentul în care Raluca a intrat în birou, toate acele activități au fost întrerupte brusc și eu am putut observa cum Raluca a scos un zâmbet jucăuș, văzându-i pe toți cum se prefăceau că erau profi și vorbeau în tot acest timp despre întâlnirea care urma să aibe loc dar Raluca și cu mine, i-am observat imediat ce am ajuns în dreptul clădirii pentru că biroul unde avea loc întâlnirea, se afla pe colțul clădirii, la etajul 1 și se vedea perfect tot ce se întâmplă înăuntru.
Imediat după ce am plecat, am încercat să-mi aduc aminte când i-am povestit despre blogul meu și când i-am promis că voi face un articol despre experiența plăcută și unică pe care am avut-o cu ea. Am făcut imediat legătura cu cele 10 minute pe care nu mi le amintesc și în timp ce părăseam spațiul dedicat clădirilor de birouri, am început să răd și să întreb cu voce tare:
– Karma, tu ai fost?
Lasă un răspuns