O zi normală de sâmbătă, așa credeam eu că va fi. Însă, după ce am plecat la muncă, am aflat că lucrurile nu stau chiar așa. Marți urma să fie zi de sărbătoare, prin urmare, zi liberă și parlamentarii noștri drăguți, au decis să facă un weekend de 4 zile, urmând ca ziua de luni să fie recuperată ulterior.
Spre norocul meu, obișnuiesc să iau o carte cu mine că nu se știe niciodată când am o zi mai slabă și am timp să mai citesc câteva rânduri.
După câteva curse, ora prânzului mă prinde în militari. Trec 10 minute în care nu prind nici o comandă și decid să scot cartea și să mă apuc de citit, până când dispecera o binevoi să dea o comandă prin zona în care mă aflam eu.
După nici două pagini de citit văd o femeie cum aleargă spre mine și se urcă grăbită la mine în mașină. Fără a mai spune măcar un „Bună ziua” îmi spune adresa unde dorește să ajungem. Indiferent de vechimea din taximetrie, se întâmplă să mai auzi de o stradă pe care să nu o ști. În mod normal, într-o situație ca asta, îmi rezerv timpul de a tasta pe gps adresa, ca să aflu și eu unde să mergem (nu că ar fi chiar atât de important).
– Mie îmi arde casa și tu stai să cauți adresa? Întoarce aici, mergem către autostradă, îți mai spun eu de acolo pe unde să o iei.
„Îmi arde casa” am mai auzit expresia asta deci nu am luat-o prea în serios.
Spre norocul doamnei (dacă pot spune asta) fiind weekend de 4 zile, mai toată lumea a plecat din București, prin urmare străzile erau libere și am ajuns foarte repede în satul unde dorea clienta să ajungem (da, am căutat pe gps un sat, când eu credeam că este o stradă din București, nu-i de mirare că nu o știam).
Nu cred că mai are rost să specific dar totuși o voi face, fumul pe care îl vedeam de la kilometrii distanță, era de la casa clientei. Cum aș fi putut pe moment să-mi dau seama că „îmi arde casa” nu era o expresie, în acel context? Ei bine, lecție învățată, o să fiu mai atent pe viitor.
Ajunși la destinație, pompierii mai stingeau ultimele colțuri de fum. Aparent, doar podul vilei a fost cuprins de flăcări, fără ca bunicuța și cei 2 nepoți, să pățească ceva.
După ce am văzut că nimeni nu pățise ceva grav, cu excepția câtorva sperieturi și o altă bătrânică puțin intoxicată cu fum și, bineînțeles, pagubele vizibile, am ales să dau curs semnelor disperate ale polițistului căruia nu-i plăcea prezența mea acolo.
După 30 de minute de umblat prin acele sate, pentru că n-am avut posibilitatea de a mă întoarce pe același drum, am reușit să ies înapoi în Autostradă și să mă îndrept spre București.
Tot în cartierul Militari am ajuns, în aceeași zi liberă din București și am continuat cu cititul. De data asta au fost mai mult de două pagini.
Lasă un răspuns