Povestea lui Moțică

Fiecare are o poveste a lui. Bună sau rea, prea scurtă sau nu s-a încheiat nici măcar primul capitol. Povestea lui moțică, așa cum a ajuns el să fie alintat, se face cunoscută după ce încep, cu doamna Andreea, o dicuție legată de superstiții, dar mai bine încep cu începutul.

Fiecare om este diferit, așa cum sunt și zilele, unele mai pline de evenimente, altele mai liniștite. În acel weekend, îmi aduc aminte foarte bine că am fost foarte ocupat, plin de evenimente, plăcute, dar somnul a lipsit din program. Așa se face că luni dimineață am avut proasta inspirație (sau bună, vei constata spre sfârșit) să amân alarma telefonului. Știu că multi faceți asta, dar eu nu doream să ajung mai târziu la Domnul X.

Binențeles că m-am trezit cu o oră mai târziu și mai aveam 20 de minute la dispoziție ca să ajung la Domnul X fără să întârzii. În 10 minute am ieșit pe ușă, de parcă aș fi făcut armata. Fără să-mi beau cafeaua sau să mănânc ceva am ieșit în fugă din bloc. O ploaie greu de descris era prezentă, așteptând să mă ude leoarcă. Am alergat repede, moment în care o pisică neagră stătea pe lângă mașină. Se sperie când pornesc alarma și pleacă.

Fără nici un fel de problemă plec din parcare și mă îndrept spre Domnul X, mai aveam 5 minute. Timp mai mult decât suficient, așa că decid să merg cât se poate de încet. Problema a fost că am prins toate semafoarele pe roșu. Cu toate astea am ajuns la fix, deci nu l-am lăsat pe Domnul X să mă aștepte în ploaie.

De acolo toate au decurs ca de obicei până la ora 10 care mă prinde în stație la Universitate. Nimic din jurul meu nu mai avea parte de atenția mea, nici măcar claxoanele colegilor care mă atenționau că trebuia să înaintez în coadă pentru că toată atenția mea se îndrepta către o doamnă care își plimba pisica în lesă. Poate că nimic chiar atât de special, doar că pisica era neagră.

Într-un final, atenția îmi este întreruptă de o tânără roșcată care se urcă în mare grabă și mă întreabă dacă sunt liber. Abia aștept să întâlnesc și eu acea persoană care se urcă în taxi doar pentru a se plimba, fără să fie în grabă. Lăsând la o partea mirarea colegilor care nu puteau înțelege cum a putut această roșcată focoasă, să se urce fix la mine, care mă aflam în mijlocul cozii de taxiuri și cred că s-au auzit și câteva înjurături, ca între „prieteni”, desigur.

– Mă grăbesc foarte mult, dacă ai putea să te grăbești si tu, te rog!

– Sigur! Îi răspund, mai ales că a folosit cuvintele magice și nu, cuvintele magice în cazul acesta nu sunt „te rog”.

Se uita la mine și eu ma uitam la ea. Nu înțelegea de ce nu plec. În cele din urmă o întreb:

– Bănuiesc că vrei să mă grăbesc undeva anume, nu?

Dându-și seama că a uitat să-mi spună unde dorește să meargă, începe să râdă, după care îmi comunică și destinația. După câteva minute îi spun că am ajuns iar ea îmi spune zâmbind, că am fost rapid. Când stai tot drumul cu nasul în telefon, cred și eu că a fost rapid sau oare chiar eu am fost rapid. Focoasa roșcată, nu v-a afla niciodată.

Cum am plecat de pe loc, reușesc și prind o comandă pe aplicație care se afla în capătul străzii de unde eram eu. Ajung imediat și doamna Andreea era afară, tot ce am putut să realizez este că absolut toată lumea se grăbește.

Pe la jumătatea traseului, o pisică neagră trece prin fața noastră și atenția doamnei Andreea este captată de către felină. Fiind a treia pisică neagră pe care o văd în doar câteva ore, o întreb pe doamna Andreea dacă este superstițioasă și dacă dorește să o iau pe altă stradă.

– „Nu este vina mea că sunteți voi ghinioniști” mi-a răspuns doamna Andreea. Nu știu unde am mai auzit vorbele astea dar am realizat imediat că iubește animalele. După 2-3 minute începe să-mi spună că are și ea, acasă, o pisică neagră. Bun, deci a patra pisică neagră pe ziua aceea, dacă nici ăsta nu era vre-un semn, nu știu ce altceva să mai cred.

Începe să-mi povestească cum fata ei a început să se joace pe stradă cu o pisică în timp ce se întorcea de la școala. Pisica era clar una de stradă pentru că după modul cum a descris-o, nu era genul de pisică care să locuiască undeva. Din joacă în joacă, pisica a urmat-o pe fetiță până acasă. S-a gândit că îi era foame și de aceea a urmat-o, după care a luat-o în acasă.

Ajunsă acasă, de la muncă, doamna Andreea are parte de o surpriză. Surpriză care pentru fetița ei nu avea să țină prea mult pentru că mama ei i-a spus să o ducă în altă parte. În ziua următoare, fetița a uitat să o ducă în altă parte iar seara, nu a lăsat-o inima să o dea afară, așa că au fost nevoiți să mai aibe grijă de ea, încă o zi. Cel puțin așa credea mama ei.

Destinul poate, sau norocul pisicii negre a făcut ca în următoarea zi, fetița să aibe zi liberă la școală și cum mama ei era plecată la muncă, fetița nu avea cum să plece singură și să ducă pisica undeva, cel puțin așa s-a scuzat ea, iar mama ei a acceptat scuza. În acest fel, au fost nevoite să aibe mai multă grijă de ea pentru că venise weekend-ul și nu avea unde s-o ducă, așa că au trebuit să-i cumpere de mâncare si s-o spele.

După acel weekend, nimic nu a mai fost la fel. Doamne Andreea a ajuns la concluzia ca pot păstra pisica pentru că au ajuns să se atașeze de ea.

Așa se face că de atunci au trecut 9 ani și cu zâmbetul pe buze, doamna Andreea îmi spune: „nu pot să-mi imaginez cum am trăit atâția ani, fără moțică”. Mozart pe numele lui complet și moțică pe numele de alint, este complet negru, cu excepția a trei firicele albe, sub botic. Indiferent de prostiile pe care le face prin casă moțică este iertat, atâta dragoste pentru un animal de casă, mai rar.

Poate că dacă nu aș fi văzut atât de multe pisici negre, în doar câteva ore, nu aș fi făcut remarca despre superstiții și nu aș fi ajuns să-i aflu povestea lui moțică. Acesta, este doar un exemplu pe care am ajuns, de-a lungul anilor, să-l văd și să-l trăiesc, care să mă facă să realizez că nimic, absolut nimic nu este întâmplător în viața asta. Am învățat că fiecare experiență pe care o trăiești și fiecare om care vine în viața ta, are ceva ce trebuie să ne învețe. Încă nu am aflat răspunsul la întrebarea „de ce?”, dar momentan mă bucur de aceste momente unice.