Bunici greu de pensionat

Titlul acestei confesiuni este inspirat așa după cum sper că ți-ai dat și tu seama din filmele Greu de ucis (Die Hard) cu Bruce Willis în rolurile principale. Nu am stat până acum să mă gândesc la asta până acum și sunt sigur că nici tu nu ai dat prea multă atenție, mai ales dacă nu ești bunic. De ce ai face-o? 

Într-o zi pe la ora prănzului când îmi doream doar să ajung acasă cât mai devreme universul și-a făcut magia lui și fiecare cursă pe care o luam mă înderpărta tot mai mult de casă. Într-un final am zis că cedez și de oriunde voi rămâne liber, mă îndrept spre casă, dar se pare că nu a fost niciodată decizia mea ce sau cum să fac.

Eram în cartierul Militari și eram hotărât ca după comanda pe care tocmai o luasem pe aplicație să mă duc acasă, oriunde m-ar fi dus clientul, trebuia să fie mai aproape decât Militari, dar m-am înșelat. Clienții au trebuit să ajungă în celălalt capăt din cartierul Militari, la Dedeman adică și mai departe de casă.

De acolo am zis că mă duc acasă, dar imediat ce am rămas liber un bătrân îmi făcea disperat cu mâna. Am zis că mai departe de atât nu are cum să mă ducă, așa că m-am oprit. Nea Costică, după cum aveam să descopăr mai târziu că se numește, avea un calorifer mare și greu de transportat, împreună cu prietenul și vecinul lui al cărui nume nu i l-am aflat.

După ce ne-am străduit puțin, am reușit să-l băgăm în spate, la picioare, iar vecinul lui nea Costică a trebuit să se îngrămădească puțin. După ce ne-am urnit din loc îmi spune că doresc să ajungă înspre Prelungirea Ghencea și că după cum i-a început ziua, se simte norocos că m-a găsit. Deci și mai departe de casă, ce mai noroc, dar măcar unul din noi a avut parte de el.

Citește și Un cuplu de bătrânei care nu sunt lăsați să se pensioneze

Nea Costică împreună cu soția lui, pensionari de meserie, nu prea reușesc să se bucure de vârsta lor și liniștea pe care o presupune statutul de pensionar, pentru că trebuie să mai fie și bunici, iar de cam 2-3 ani, meseria de bunic s-a intensificat.

L-a început au fost rugămințile copilului lor de a duce și a lua de la grădiniță pe nepoata lor, dar cu timpul, programul de lucru s-a mărit. Cineva trebuia să stea cu ea și până se întorceau părinții de la muncă. Acum mai sunt și meditații și urmează și un sport de care ghici cine se va ocupa.

S-au gândit că vor urma toate astea și n-au cum să regrete, că doar este un lucru minunat să ai nepoți în viața ta, ca bunic, doar că îi plăcea să se plângă de asta, era dreptul lui. În ziua respectivă tot programul s-a schimbat, radical.

Nea Costică primește un telefon de la băiatul lui, la 3 dimineața, să o ia pe bunica de mână și să vină repede la ei. Speriați de ce s-ar fi putut întâmpla, pentru că băiatul lor nu le-a spus nimic la telefon, au ajuns într-un suflet la ei. Caloriferul din camera fetiței (nepoata lui nea Costică) s-a spart și curgea apă încontinuu. Ghici cine avea să se ocupe și de problema asta?

Cine nu are bătrân, să-și cumpere

Așa se face că nea Costică l-a luat pe vecinul și prietenul lui care se pricepe ceva mai mult la calorifere, să meargă în Dedeman și să cumpere un calorifer pentru camera nepoatei lui, iar dacă această neplăcere nu ar fi avut loc în viața acestor oameni, eu nu m-aș fi îndepărtat și mai mult de casă.

Îmi povestea de multe dintre episoadele apărute așa din senin în care a trebuit să renunțe la timpul lor liber și să intre în pielea de bunici. Mi-a povestit că înainte să iasă la pensie a lucrat într-un domeniu în care lucra cu publicul și mi-a spus că eu trebuia să-l înțeleg cel mai bine, cât de mult avea nevoie de o pauză lungă si bine meritată, pentru că indiferent ce faci, munca cu publicul este cea mai epuizantă.

Însă cel mai rău îi părea de soția lui care, deși până la pensie nu a muncit prea mult, acum, la bătrânețe, soția lui are mai multă treabă decât avea înainte. Trezit la 6 dimineața, mers până la nepoată, dus nepoată la grădiniță, venit înapoi acasă, în 2-3 ore înapoi la grădiniță și iar acasă, iar de câteva ori pe săptămână mers la diverse activități. O muncă nu chiar ușoară pentru o bătrânică.

Una peste alta, pentru că și cursa a fost scurtă, mi-a mărturisit că nu-i pare rău, ba din contră. Nea Costică era fericit că este acolo lângă copilul și nepoata lui, pentru că și-a pus întrebarea: cine i-ar fi ajutat dacă ei nu ar mai fi fost prin preajmă?

În acel moment, omul din spate strigă: stai liniștit nea Costică că mă descurc eu cu caloriferul, tu ai grijă la scări, așa am reușit să aflu de marele nea Costică.

Cu gândul la confesiunile lui nea Costică, mergând regulamentar cu 30 km/h printre blocuri, observ la colțul unei intersecții o fată care mergea în aceeași direcție de mers ca mine, doar că ea era pe jos. Mersul ei de la spate mi se părea foarte cunoscut. Așa se face că în ziua aia am ajuns acasă mult mai târziu decât îmi propusesem inițial și am început să nu mă mai îndoiesc de planurile universului, pentru că el știe întotdeauna mai bine.

Citește și Universul are metodele lui