Știu că sunt puțini cei care cred în așa ceva și chiar mai puțini care doresc să discute despre un așa subiect, vă înțeleg. Așa am fost și eu, până de curând, dar omul se mai schimbă, mai ales când universul îi trimite constant astfel de mesaje.
Cel mai clar și recent exemplu pe care o să vi-l dau s-a întâmplat chiar în preajma acestui weekend, în care a fost și Ziua Națională a României.
Totul a început cu un playlist nou pe care îl ascultam pe Spotify, cu melodii de Crăciun. Da, știu. Cam devreme, dar așa a fost să fie.
Lucram la un articol și eu cum obișnuiesc să ascult muzică când scriu, acest playlist a venit ca o mănușă. La un moment dat mă trezesc din transă și aud melodia Do They Know It’s Christmas? Povestea melodiei, mai pe scurt este că un grup celebri de artiști s-au întâlnit și au înregistrat o melodie, iar banii câștigați de pe urma vânzării au fost adunați de către trustul Band Aid pentru lupta împotriva bolii Ebola. Poveste melodiei mai detaliată o găsiți aici.
În acele momente, impresionat, din nou, de poveste melodiei, mă gândeam ce aș putea face ca să ajut pe cineva, fără să donez bani pentru o cauză. Voiam să fac eu ceva care să facă pe cineva fericit, să vadă acea/acele persoane că mai sunt oameni care se dedică pentru a-i ajuta pe alții, că de donat este ușor să o faci și nici nu ai acea satisfacție de la final.
N-am reușit în acea seară să găsesc o cauză sau să ajut pe cineva în care să mă implic personal. Dimineața deja uitasem de intenția mea, dar aici intervine universul și metodele lui de a te îndruma.
Tocmai ce mă pregăteam să plec de la service și văd un băiat care vine la mine. M-a rugat, aproape că m-a implorat să-l ajut să-și scoată mașina pe care a parcat-o într-o pantă, iar acum nu mai putea să o scoată și îmi tot repeta că nu cunoaște pe nimeni aici și nu știe la cine să mai apeleze.
L-am întrebat unde este mașina și îmi arată un loc improvizat de parcări la câteva sute de metri distanță. S-a urcat în mașină și am plecat spre locul respectiv.
Din cauza zăpezii care se topise, pământul s-a înmuiat, iar mașina lui a alunecat mai adânc și nu mai putea ieșii de acolo fără să fie tras. După ce am reușit să scoatem mașina de acolo, vine înspre mine și m-a întrebat cât îl costă deranjul.
În acel moment, acele 2-3 secunde mi-am dat seama cum universul a avut grijă să-mi scoată în cale un caz, până în acest moment prin care pot ajuta pe cineva în mod direct.
Băiatul, mai fericit ca un copil de 5 ani care își desface cadourile de sub bradul de Crăciun, stătea în fața mea cu câteva bancnote de 10 lei. I-am spus că nu pot accepta bani pentru că l-am ajutat doar pentru atât, adevărul era că nici nu voiam să-i spun cum universul mi l-a scos în cale pentru că eu voiam să ajut pe cineva.
În timp ce desfăceam funia și inelul de tractare al mașinii se întoarce din nou la mine încercând să mă plătească. Din nou i-am dat un răspuns evaziv că nu pot accepta banii.
A revenit și a treia oară mai emoționat decât ultima oară și atunci i-am explicat filmul din capul meu. Cum de la o melodie de Crăciun am căutat metode prin care să ajut pe cineva și el mi-a ieșit în cale. Dacă toate astea nu erau suficiente, mai avea și plăcuțele de înmatriculare cu Județul Alba (se apropia 1 Decembrie – Alba Iulia – Marea Unire).
După ce m-a ascultat, cu ochii roșii îmi spune că el a venit la București ca să înregistreze o melodie de Crăciun.
Nu trebuie să fii atent în mod constant pentru astfel de cazuri, dar universul are grijă să ți le scoată în drum.
Lasă un răspuns