Era încă o dimineață normală de muncă, mult prea rece și normală ca să mă aștept la ceva ieșit din comun și cu toate astea, niciodată să nu spui niciodată.
Rămân liber dimineața prin zona Unirii și cum mă îndreptam spre coada de mașini unde urma să-mi petrec următoarele 15 minute din viață fără să fac mai nimic, observ cum un om aleargă spre mine cu un diplomat în mână. Trebuia să fi pierdut câteva pariuri la viața lui de a învățat să alerge așa de repede și pe o vreme ca asta, mă gândeam eu în timp ce mașinile din spate mă claxonau, de parcă aș fi ajuns mai departe. Poate, cu 5 metri.
Disperarea omului m-a făcut curios și l-am așteptat. L-a început n-am fost prea fericit. Adică acest om, disperat după un mijloc de transport, se grăbea să ajungă acolo unde se termina coada de mașini, la tribunal. La cât de repede a alergat până la mine, dacă mergea, doar mergea și tot ajungea înaintea mea la tribunal, atât de repede se avansa.
Cursa a fost scurtă, din punct de vedere al evenimentelor, iar a discuțiilor, ei bine, unele discuții taximetrist – avocat, sunt confidențiale.
După ce am ajuns la destinație, îmi plătește și dintr-o mișcare era deja afară și l-am văzut cum alerga. Simt un curent de aer rece și observ că a lăsat deschisă ușa din spate. În acel moment, observ și o bătrânică cum încerca să alerge spre mine. Primul meu gând a fost că Dumnezeu încearcă să-mi trimită un mesaj, subtil, că ar trebui să mai ies și eu la alergat. Foarte subtil.
Doamna drăguță, trecută de câteva etape ale vieții, îmi mulțumește că am așteptat-o. Domnul avocat nu prea mi-a lăsat de ales nu?
Mai are rost să specific că dacă avocatul care alerga într-un fel unicat, nu mi-ar mai fi atras atenția și să-l aștept, ca apoi să o întâlnesc pe doamna drăguță a cărei poveste mi-a făcut părul să stea la verticală? Normal că nu, ți-ai dat și tu seama de asta, sunt sigur.
Cursa doamnei era una care avea să-mi ocupe ceva timp, pentru că era dus-întors (dacă binevoiam să o aștept, dar la o așa tristețe în voce, mi-am dat seama că urma să mă impresioneze cu poveste ei).
„La dumneata în bloc, administratorul ocupă și funcția de președinte și contabil?” Așa a început clienta mea, povestea ce nu o lasă să se bucure de bătrânețe. Aud de la foarte mulți clienți că abia așteaptă să iasă la pensie ca să facă tot ce n-au putut sau n-au avut timp să facă „cât sunt tineri”.
Pe moment, mi s-a părut logic ca un singur om să ocupe toate acele funcții. Ar fi mai eficient, dar, vei descoperi că mai important este personalitatea omului care ocupă acele funcții decât numărul de persoane.
Administratorul blocului nu mă lasă să mă pensionez, a început clienta mea să-mi povestească. Apoi a încercat să o ia cu începutul. Începutul a fost cu mult timp în urmă, de când copilul lor se luptă cu o boală grea, al cărei nume nu a vrut să mi-l zică.
Umblă constant pe la diverși doctori, cu speranțe noi la fiecare spital pe care îl vizitează. Asta presupune mulți bani și timp, iar toate astea au dus la imposibilitatea plății la întreținere, după ceva mai mult timp.
Poate că nu este nimic ieșit din comun, mulți oameni întârzie cu plata la întreținere, nu? Dar, se pare că administratorul, președintele și contabilul blocului s-a șicanat cu clienta mea, cu mult timp în urmă.
Datorită poziționării blocului în care ei locuiesc, multe magazine și firme s-au îngrămădit să închirieze tot parterul, boxele și alte spații de pe acoperiș. Într-o zi fără soare, clienta mea s-a gândit să-i ceară socoteală, singurului om care se ocupă de toți banii, și contractele blocului, într-o ședință a blocului, de care a aflat de la alt vecin, nicidecum printr-un anunț public.
Bineînțeles că răspunsul nu a fost cel pe care îl aștepta, iar acela a fost momentul din care administratorul, președintele și contabilul blocului a prins ură pe această doamnă drăguță.
Desigur, toți ceilalți vecini au intrat la dubii din acel moment, pentru că atunci au realizat că ei nu știu ca nici un ban, din toți acei ani în care firmele respective au plătit bani către asociația de locatari, să fie investiți în vreun fel anume, dar nici răspuns sau dovezi n-au primit.
Clienta mea a încercat mulți ani să-i convingă pe ceilalți vecini ai ei, să ia ceva măsuri. Să angajeze o firmă privată care să facă verificări, să reclame la o instituție publică, orice, dar mereu s-a trezit cu un refuz. Cel mai mult a uimit-o nepăsarea celor tineri care abia s-au mutat în bloc. Doar ea și soțul ei bolnav au fost cei care s-au luptat cu morile de vânt.
Administratorul blocului a stat cuminte și a înghițit toate reproșurile ei, până când clienta mea a ajuns în acea perioadă în care a fost nevoită să umble cu al ei copil prin spitale. Acea perioadă în care nu a mai avut bani de întreținere pentru că un pensionar nu are cine știe ce bani.
Poate că dacă i-ar fi spus fiului ei câți bani a dat ea pe la doctori, medicamente și alte cheltuieli, acesta i-ar fi returnat sumele respective, dar i-a fost prea rușine să-i ceară bani. Așa se face că administratorul, președintele și contabilul blocului, după prima zi de restanță la întreținere, le-a băgat penalități mai mari decât plata pe 2-3 luni la întreținere.
Atunci când a văzut că după așa abuzuri, pentru că erau alți vecini și cu 3 luni restanțe la întreținere care nu aveau penalități și cu toate astea nimeni nu îi lua partea, de frică să nu ajungă în aceeași situație ca ea, acești doi bătrânei care nu sunt lăsați să se bucure de ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai liniștită perioadă din viața lor, l-a dat în judecată pe administratorul, președintele și contabilul blocului.
Ca să vezi că soarta ține cu ea, când erau în sala de așteptare, avocatul administratorului, președintelui și contabilului blocului, le-a atras atenția că din dosar le lipsește o hârtie pe care ei o aveau în copie și le-ar fi trebuit în original, altfel președintele de judecată le-ar fi respins cazul din lipsă de probe.
Poate că dacă și-ar fi permis, ar fi avut și ei un avocat care să le atragă atenția că nu au toate actele necesare, nu să fie în situația de a le atrage atenția, avocatul cu care se luptă.
Așa se face că se grăbea în acel moment către taxi, ca să ajungă repede acasă, să găsească hârtia respectivă în original și să se întoarcă în timp, la tribunal.
Acum, după ce termin de scris articolul, mă pregătesc să ies la alergat. Posibil să nu mai auzi vești de la mine o perioadă. Cel mai probabil, voi fi la recuperare.
Lasă un răspuns