Dimineața zilei de vineri trece mai greu decât cheful de muncă, așa că decid să-mi mai iau o cafea, naiv am fost crezând că pot să trișez și să trec peste o dimineață in modul ăsta. Deja începusem să văd ziua asta cu alți ochi, haosul era descris în fața mea și nu dădea semne de remediere, doar era vineri. Oameni grăbiți fără vreo șansă de a ajunge în timp la muncă, claxoane care strigau a disperare și binențeles aglomerația care domina pe oricine încerca să o păcălească. Toate astea și multe altele, puteam să le observ după o înghițitură de cafea de la mega, de 2 lei; nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi putut observa dacă aveam în dotare altă cafea lângă mine.
M-am urcat în mașină și descopăr cheful de muncă care mă aștepta, așa că decid să încep prin a lua o comandă pe care nimeni nu voia să o onoreze pe stație (în cele din urmă o să aflați și de ce). Cafeaua nemaipomenită de 2 lei mi-a dat o energie pe care nu pot să o exprim prim cuvinte și am ajuns la adresă mai repede decât timpul pe care l-am comunicat dispecerei (de fapt eram mai aproape de adresă decât am estimat). Spre mirarea mea descopăr că la acea adresă este un hotel de care eu nu știam că există (era mai bine dacă nu l-aș fi descoperit).
I-am urcat bagajul doamnei Rahela în portbagaj și m-a rugat să plecăm căt mai repede de acolo. Am încercat să-i explic că abia sosisem și că era timp suficient și pentru plecat dar gluma mea nu a fost atât de bine primită de doamna Rahela pe cât mi-aș fi dorit eu așa că am plecat. După 5 minute am îndrăznit să o întreb și unde dorește să mergem, dar la cât de distrasă era nu cred că ar fi contat prea mult. Îmi spune adresa unde dorește să ajungă, o caut pe gps și spre norocul nostru, plecasem în aceeași direcție. Între timp se aude accentul de român plecat din țară de mult timp care îmi spune că la adresă este un hotel. O luasem de la un hotel ca să o duc la alt hotel, așa m-am decis că nu o să mai beau niciodată cafea de la mega. În acel moment curiozitatea era mai mare decât cheful meu de muncă și mă bag într-o discuție pe care începusem să regret că o pornisem.
Aparent, doamna Rahela se afla în concediu cănd a observat că a terminat de vizitat ce își propusese și a mai ramas cu două săptămâni de concediu, moment în care a decis să vină și prin România (am uitat să precizez că doamna Rahela este stabilită în altă țară din Europa iar concediul ei a însemnat să viziteze câteva țări din Europa, în caz că nu ați observat, doamna Rahela a terminat ce își propusese de făcut în acest concediu și i-a mai rămas două săptămâni, câți ne permitem așa concediu 🙂 ?).
Fiind într-o decizie de ultim moment și neștiind prea bine cum stau lucrurile cu regimul hotelier din România a făcut o rezervare la un hotel de care nu știa nimic și s-a cazat în aceeași noapte, camera fiindu-i prezentată de către portarul hotelului pentru că nu exista alt personal pe timp de noapte. Ajunși într-un final la camera rezervată a trebuit să treacă câteva minute până a reușit să deschidă ușa, timp în care doamna Rahela a avut un moment de slăbiciune în care a dorit să se rezeme de perete fiind obosită dar la cea mai scurtă atingere de peretele mai murdar decât podeaua de unde se auzeau niște zgomote care erau greu de descifrat și singurul bec de pe hol nu ajungea până la ușa camerei, s-a gândit că ar fi mai bine să nu se mai rezeme. Intrați într-un final în cameră, portarul hotelului făcea puțină curățenie, dădea câțiva gândaci la o parte de pe patul unde se presupunea că domana Rahela urma să doarmă, spunându-i că nu i-a mai văzut până atunci (probabil era un lot nou de gândaci).
Cearcănele de sub ochi a trădat-o și mi-am permis să ghicesc că nu a dormit în noaptea care de fapt erau câteva ore până la răsăritul pe care îl aștepta mai ceva ca un concediu în Veneția. Binențeles că angajații hotelului au ajuns după ora 10 dimineața pentru că așa este când îți permiți, îți faci programul după cum dorești. Tot ce-și dorea doamna Rahela, era să plece cât mai repede de acolo, să ajungă la un hotel decent unde putea să doarmă puțin, dar vestea că are de plată 200 lei pentru o noapte de dormit lângă gândaci, care s-a transformat in 3 ore de stat în picioare, parcă a activat-o. După lungi și interminabile discuții a decis să plătească banii și să le facă o reclamație la ANPC. Partea amuzantă (dacă pot spune așa) este că tot angajații hotelului erau nervoși pentru că doamna Rahela, rezervase camera pentru o săptămână și să fie recunoscătoare că nu i-a cerut mai mulți bani.
Ajunși într-un final la adresă, descopăr că nici de acest hotel nu aveam habar, așa că tot ce puteam face era să-i urez concediu plăcut în continuare și mult succes pentru că avea nevoie.
Ceasul indica ora 10.15, eram în zona unde știu că un prieten urma să plece la muncă, așa că l-am sunat să-l întreb dacă are nevoie de taxi. A fost fericit că l-am sunat pentru că nu găsea taxi deloc. Ca un ritual de-al nostru, ne-am oprit la mec drive pe drum, el si-a comandat micul de jun și eu aveam nevoie de altă cafea, una care să nu-mi aducă întâmplări cu gândaci. Nu a trecut mult timp și în timp ce mestecam în cafeaua fierbinte cu lapte, primesc un telefon de la Andreea care mă roagă să ma duc până la ea să o ajut cu ceva pe laptop că nu-i mai merge (eu mare IT-ist ce eram dar era vorba de Andreea) și pe drum să ma opresc la mega să iau o sticlă de vin roșu de care știam că-i place, numai de ambițios ce sunt, am ocolit 2 cartiere ca să găsesc un carrefour.
Lasă un răspuns