De câteva săptămâni mă roade un gând și anume dacă mitul conform căruia femeile preferă un „bad boy”. Bine, întrebarea o am de mai mult timp, după câteva experiențe personale, dar mai recent a început să prindă o formă nouă.
Așa se face că mă bag în discuție, pe subiectul ăsta, cu fiecare femeie ce-mi lasă impresia că are ceva interesant de spus și am observat, o extra statistică, că unele femei sunt nevorbite de mult prea mult timp.
Am observat că femeile nu mint, doar omit adevărul, ca și în politică de altfel. Nu îi spune potențialului partener că încă este pe lista de „poate”, iar el crede că este alesul. Nu îi spune direct în față că s-a mai culcat cu 2-3 săptămâna asta, iar cea mai tare – cu mine în mașină și cu el de mână, îi spune că vorbește cu o prietenă, iar când el coboară și continui drumul cu ea, și continuă conversația este ceva de genul: hai că am scăpat de el și vin acum la tine, te iubesc. Nu știu cum individul ăla care a coborât nu s-a prins că eu îi auzeam vocea din telefon și „prietena” ei avea o voce cam groasă. Știu, era răcită.
Dar m-a măcinat de mult timp de ce o femeie (să zicem singură), nu îi dă șanse unui bărbat, deși pare mult mai ok, din toate punctele de vedere, față de toți ceilalți din trecut?
Am avut nevoie de 2-3 femei mai directe, mai sincere și fără vreo urmă de falsitate, care să-mi spună un adevăr pe care nu l-aș fi luat niciodată în calcul și încă am dubii: din cauza vieții pe care a trăit-o și a anturajului ei, când apare un astfel de băiat, ea crede că el este prea bun și ea nu-l merită. Ea merită să aibă o relație „chinuitoare” cu acel „bad boy”, cu un individ care greșește la fiecare acțiune și gest față de ea, dar ea merită acea soartă.
Lasă un răspuns