Săptămâna trecută am avut clienți doi băieți mai de cartier. Purtau trening și șosetele peste pantalonii de trening, ca atunci când eram mici și ne luam pijamalele pe dedesubt sau cum mai fac acum băieții când ies la fotbal și este frig afară. Diferența este că nu erau ceva șmecheri sau nu au reușit să treacă de pragul copilăriei – viața îi ține la nivelul ăsta.
De la început mi-au spus că vor să ajungă câteva stații mai sus. Acolo dacă pot să îi aștept și pe urmă să-i aduc înapoi. La început m-am gândit oare cum se face că niște tineri ca ei nu pot face acest drum pe jos, într-o zi fără nici un nor pe cer, iar de grabă nu s-a pus problema.
Pe drum, băiatul care s-a așezat în față m-a întrebat dacă am cunoștințe legat de condițiile de angajare pentru pensionari. I-am spus că nu știu nimic sigur, dar din moment ce văd atâția oameni bătrâni ca paznici, la diverse instituții, mă gândesc că se poate. Întrebarea era pentru el, care avea până în 30 de ani.
După ce am ajuns acolo unde aveau treabă, băiatul din spate a plecat la cineva în bloc să-și rezolve problema pentru care a venit, iar eu am rămas cu celălalt băiat. Îl întreb pe ce caz de boală are pensie și îmi spune că are cancer pe creier.
Am să fac o paranteza înainte de a continua ca să vă recomand să mergeți la doctor când situația se agravează. El avea niște dureri de cap și timp de două săptămâni a luat pastile, fără ca durerea să-l lase. Era o seară dintr-un weekend când s-a dus la urgențe după ce a văzut că nu mai poate, iar doctorii de acolo „l-au certat” că vine la urgențe pentru o durere de cap. După ce i-a spus doctorului care l-a tratat că de două săptămâni i-a pastile, l-a trimis să facă un RMN.
Atunci a aflat că are cancer pe creier în stadiul 3. A fost internat pe loc și nu a mai durat mult și i-a făcut operație. Operația l-a costat puțin peste 20.000 lei. De atunci este sub tratament, dar nu mai este același om. Obosește imediat (din cauza asta apelează la taxi pentru că nu poate sta mult nici în picioare) și nu se mai poate concentra, deci îi va fi dificil să se angajeze, oriunde se va duce.
A fost la un „interviu” care urma să-i decidă la ce nivel se încadrează și ce pensie să primească. Femeia care s-a ocupat de cazul lui i-a oferit inițial o pensie de 1.600 de lei. Din ce am înțeles de la el și discuția pe care a avut-o cu femeia respectivă este că abia își acoperă citostaticele de banii ăia. El din ce să mai trăiască? După alte câteva discuții i-a mărit până la 3.000 de lei.
Nu avea relații și nici șpagă nu a dat ca să i-o mărească, ci a spus un adevăr crunt – efectiv nu-și permitea să trăiască, luând în considerarea situația lui. Nu vă resemnați ușor și nu acceptați niciodată ce vi se oferă, fără să negociați. Băiatul ăsta dacă tăcea din gură unde ajungea? Pe străzi? Se împrumuta de la o lună la alta ca să aibă minimul necesar?
Înțeleg că există cazuri în care astfel de agenți sunt arestați pentru că au oferit pensii unor oameni care nu avea nevoie sau nu există, să nu mai zic de pensii exorbitant de mari; și le este cumva frică să mai ofere pensii așa mari, dar cred că se poate face diferența între un caz adevărat și unul care există doar pe hârtii.
Sunt sigur că în prezent sunt mulți care au tăcut din gură și bucuroși că au mai primit o sumă de bani, au acceptat-o și pe’aia, când dreptul lor era la o sumă mult mai mare. Vrem o viață ca afară și în discuții aducem mereu Statele Unite sau Germania, dar în continuare există oameni care oferă unor persoane care au cancer pe creier 1.600 lei ca să trăiască și să-și cumpere medicamente. Ar trebui să trăiască și ei o lună de zile în pielea acestor oameni bolnavi ca să vadă la ce îi condamnă.
Citește și: Își iubește fata în continuare, chiar dacă a dat-o în judecată
Lasă un răspuns