Dacă stau acum să mă gândesc cum a început povestirea asta, este puțin amuzantă. Eram într-o dimineață ploioasă prin cartierul Drumul Taberei, aproape de Prelungirea Ghencea.
Mă opresc într-o stație improvizată de taxi, lângă alte 3 taxiuri. Abia ce am apucat să opresc motorul că deja vine la mine o femeie bătrână. M-a rugat frumos să o duc în Prelungirea Ghencea pentru că se grăbea să ajungă la nepoțelul ei și ceilalți șoferi de taxi au refuzat-o.
Destinația a fost foarte aproape, chiar mă gândeam să mă întorc înapoi, dar când am văzut ce coadă era pe celălalt sens, am zis să aștept puțin în Cartierul Latin, poate prind ceva de acolo. Nu a fost nevoie de nici una pentru că imediat mi-a făcut cineva cu mâna. Era un semn bun.
L-am luat pe domnul din stradă și mi-a spus că trebuia să mai luăm pe cineva în drum și mergem în cartierul Vatra Luminoasă și de acolo înapoi. După o așa cursă aș fi putut să plec acasă.
Pe drum am luat-o pe doamna Popescu împreună cu celălalt băiat al ei și plecați am fost.
Drumul a fost liber și am traversat Bucureștiul mai ușor decât ne-am fi așteptat. Când am ajuns la prima destinație, cei doi băieți ai doamnei Popescu s-au dus în vila de la adresă.
În doar 2-3 minute ies afară cei doi frați împreună cu o femeie îmbrăcată foarte subțire pentru temperatura de afară. Asta putea să însemne doar că nu avea să stea mult. Avea în mână câteva hârtii și un pix.
Hârtiile erau pentru doamna Popescu, trebuiau semnate. Pe urmă s-au întors în vilă unde au stat ceva mai mult și în acel moment o aud pe doamna Popescu cum oftează. Prima oară am crezut că o deranjează că a rămas în mașină, chiar dacă nu se putea deplasa atât de ușor, dar nu acesta a fost motivul.
Se vedea că avea ceva pe suflet pentru că după ce am întrebat-o dacă se simte bine, a început să vorbească fară oprire.
Doamna Popescu mai avea o fată care plecase de mulți ani din România, fără nici un avertisment sau motiv. Trecuse atât de mult timp fără să mai știe ceva de ea încât a început să-i facă și pomană. Într-o zi fără soare, după aproape 10 ani, se trezește cu o femeie la ușă care îi apune: Bună mami.
Se pare că singurul motiv pentru care s-a întors a fost nevoia de a-și reînnoii buletinul. După 2 zile a plecat înapoi în Italia așa cum a venit.
După doar câteva luni, doamna Popescu se gândește că ar fi mai bine pentru ea să se mute mai aproape de băieții ei care locuiesc amândoi în Prelungirea Ghencea. Bătrână, singură și departe de copiii ei, nu este chiar atât de plăcut pentru un părinte.
Pentru că fata ei figura ca proprietar în actele apartamentului, pe lângă soțul care murise cu ceva timp în urmă, trebuia să se consulte cu ea, mai ales că acum o știa în viață.
Doamna Popescu a chemat-o pe fata ei înapoi în România, special pentru a discuta dacă este de acord. Și-a dat acordul fără nici un fel de pretenții.
După ce doamna Popescu a vândut apartamentul în care avea mai multe amintiri decât obiecte personale, s-a mutat mai aproape de copiii ei și i-a trimis și fetei plecate în Italia, o sumă considerabilă de bani de pe urma apartamentului.
Toată lumea fericită și sănătoasă, până când a venit acasă, într-un plic, înștiințarea că a fost dată în judecată.
Fata ei, plecată de peste un deceniu din țară și care nu avea nici un fel de pretenții, și-a dat mama în judecată că aceasta din urmă a vândut apartamentul fără să-i dea și ei vreun ban.
Acum, cele mai multe drumuri pe care le face în oraș sunt cele către avocați și doctori pentru că din cauza supărării și stresului, s-a îmbolnăvit. Abia poate să mai meargă și are probleme cu tensiunea. Nu așa și-a imaginat că o să-și petreacă bătrânețea.
Printre lacrimi și suspine, mi-a dat un sfat pe care m-a rugat să nu-l uit: atunci când îi dau bani cuiva bani împrumut, indiferent cui sau pentru ce motiv, să fie la notar cu chitanță. Nimeni din familia ei nu se aștepta ca propria fată să o dea în judecată.
Lasă un răspuns