Aproape toți părinții își doresc tot ce este mai bun pentru copiii lor, unii chiar sunt dispuși să plece de lângă familie pentru o vreme doar ca să muncească în altă țară, unde sunt mai bine plătiți, ca atunci când copilul se face mare, să aibă tot ce își dorește.
Așa începe și povestea doamnei Maria. O mamă care își iubește familia și copilul atât de mult încât atunci când a primit o ofertă de muncă în Spania, a plecat și a muncit din greu pentru a-și întreține familia de la distanță; în România nu ar fi câștigat bani suficienți, altfel nu ar fi plecat. Nimeni nu-și dorește să plece de lângă familie, cu atât mai puțin o mamă.
Așa se face că au trecut mai mult de 10 ani de când a plecat, a reușit să prindă un loc sigur și bine plătit de muncă încât, împreună cu soțul ei, au decis că este mai bine să rămână acolo. De sărbători și concedii scurte mai avea ocazia de a-și vizita familia, în țara ei.
Anii au trecut și vârsta a început să-și spună cuvântul. Din cauza locului de muncă, care nu era foarte potrivit pentru o femeie, a răcit Așa se face că a ajuns pe ușile doctorilor unde a făcut un set de analize, ca să descopere că avea cancer pulmonar.
Timp de 3 ani a umblat prin spitale, făcând tot felul de tratamente. Într-un final, văzând că starea ei era cam aceeași, s-a decis să se întoarcă definitiv în România, ca să afie aproape de familia ei. După alți 3 ani starea ei a început să se agreveze; problemele cu respirația fiind prima dintre ele, în urma căreia au ajuns să cumpere un aparat de ultima generație care o ajuta să respire. Problema era că trebuia să stea conectată la el tot timpul.
Efecte secundare precum mâinile foarte umflate, au început să apară. A venit la București pentru alte analize, să vadă ce a cauzat aceste reacții, iar doctorii de la spitalul Fundeni nu i-au putut da nici un răspuns și au trimis-o acasă.
Dorind o a doua opinie, s-a dus la un spital privat, gândindu-se că are tehnologii mai avansate, doctori cu mai multă experiență și, prin urmare, un tratament. Întradevăr așa a și fost, aveau un tratament, dar acesta era în teste, ceea ce însemna că putea avea efecte secundare mult mai grave, printre care și decesul.
Rămași fără alte variante și nedorind să riște, au ales să plece acasă, ajungând de unde au plecat, fără nici un răspuns. Din păcate, o lună mai târziu, doamna Maria a decedat.
Cu lacrimi în ochi și dând din cap, nevenindu-i să creadă cum este posibil ca dimineața să ia masa cu mama ei care nu arăta nici un fel de probleme (față de cele pe care deja le avea) și să vorbească cu ea, ca apoi să plece la București unde urma să intre în tură și peste puțin timp să fie sunat ca să primească vestea tristă.
În drum spre casa unde stă cu chirie, ca să-și i-a bagajul, apoi în drum spre Gara de Nord de unde urma să plece acasă, îmi povestește cele de mai sus.
Prețuiți fiecare moment cu cei dragi vouă pentru că nimeni nu știe când pot pleca. Destinul fiecărei persoane este scris în stele, acolo, undeva, unde noi nu îl putem vedea, doar urma.
Lasă un răspuns