De obicei, în ziua de vineri, nu prea întâlnesc clienți care să mă impresioneze cu ceva. În ziua de vineri, majoritatea clienților merg la Therme, la mall, la petreceri private sau la cununii și respectiv la nuntă, dacă nu este perioadă de post. Dar noroc că mai există așa femei, precum Raluca, care să mă scoată din rutină, că altfel aș înnebuni.
Povestea Ralucăi este genul de poveste care era cât pe ce să nu se întâmple, dar ce să fie oare? Soarta, karma sau destinul. Ei bine, eu le-am combinat pe toate și a ieșit o poezie. Dar haideți să începem cu începutul, pentru că este frumos, la fel de frumos ca finalul.
Tocmai ce terminasem un comision ce a durat puțin cam mult cu un prieten și am rămas liber în Lacul Tei. Despre cartier nu aș avea prea multe de spus, doar că este mereu aglomerat, mulți câini pe străzi, bagabonțeală multă, drogați și droguri; de aglomerație am mai spus, dar repet pentru că inevitabilul se întâmplă doar în aglomerație. Toate acele fete frumoase din cămine, mai ales căminul C1, preferă să meargă cu taxiul când este aglomerat, dar este o sunt mai multe povești, pentru altă dată.
Obosit și puțin plictisit după acel comision lung, mă opresc pe un colț unde știam că nu mă va deranja nimeni, cu excepția traficului. Așa am sperat eu, dar o comandă îmi apare mereu pe aplicație și insistă. După câteva minute, decid să renunț la pauza mea binemeritată și mă duc spre comandă. O confirm în 5 minute și merg pe cât de încet pot, nu voiam să mă grăbesc, dar cu toate astea am ajuns mai devreme cu un minut.
După alte câteva minute pe care le aștept în fața casei, decid să plec în căutarea altei comenzi că îmi revenise pofta de muncă, dar inevitabilul s-a produs. Ușa se deschide și o mână ridicată aleargă către poartă. Prima dată am crezut că era foarte scundă, dar timpul mi-a dovedit că mă înșelasem. Gardul era prea înalt.
Vine în fugă spre mașină, se urcă grăbită în spate, îmi spune că este Raluca la comandă și prima destinație unde dorea să ajungem în traseul lung ce ne aștepta.
La început nu am socializat prea mult, aproape deloc. Mai tot timpul stătea cu nasul în telefon, scria mesaje și râdea, iar când nu folosea telefonul, se uita pe geam și râdea. Da, știu. Există un loc special pentru astfel de oameni, dar Raluca era diferită. Sper încă să fie.
Înainte să ne apropiem de primul popas, îi sună telefonul Ralucăi și răspunde. De la primele cuvinte scoase pe un ton normal, pentru că prima dată când am auzit-o vorbind, gâfâia, mi-a atras atenția. Avea un entuziasm în voce și o feminitate în gesturi ce îmi captau atenția mai mult decât reușea traficul să o facă, însă mă consider profesionist și, de dragul meseriei, o să declar că am continuat să fiu atent la trafic.
Canale, gropi, claxoane din trafic sau semafoare erau toate ca niște inamici pentru mine ce încercau să mă distragă de la Raluca. La un moment dat începuse să mi se înfunde urechile de parcă aș fi schimbat altitudinea, doar că zgomotele înfundate erau cele care proveneau din exteriorul mașinii.
Anii pe care îi am în taximetrie nu sunt formați din două cifre așa cum au alți colegi, nu încă, dar am întâlnit foarte multe femei de diferite orientări sexuale, culoarea pielii, vârstă, înălțime, greutate sau locuri de baștină, „dar” și acesta este un mare DAR, nu am întâlnit NICIODATĂ o femeie precum Raluca.
Au fost și multe femei care m-au impresionat în multe moduri, dar acest exemplar de femeie, ediție limitată aș putea spune, a reușit să-mi schimbe ziua, poate chiar și mai mult.
După ce a terminat convorbirea telefonică, am întrebat-o care este rețeta pentru modul ei de a fi, entuziasmul pe care îl are sau, poate, doar a încurcat pastilele în acea dimineață. A început să râdă. Interesant a fost că spunea doar lucruri concrete, în fraze scurte, dar formulate într-un mod inteligent. Poate că ar trebui să predea niște lecții pe tema asta.
Prima oprire era aproape și a încercat să scurteze din poveste. Mi-a explicat cum „a evadat” din România și cum discuția pe care a purtat-o cu șoferul de taxi în drum spre aeroport i-a schimbat viața, iar dacă asta nu este suficient, acum locuiește în Panama. Probabil ar fi trebuit să înceapă cu asta că ar fi explicat totul, dar povestea a continuat, cel puțin așa sper, pentru că eu nu-mi amintesc prea multe din ce a spus. Încercam să-mi dau seama dacă mă aflu sub efectul unei vrăji malefice, dar nimic.
După ce cotesc de câteva ori, o aud cum îmi spune suav: Eu aici locuiesc, te rog așteaptă-mă. Am încercat să scot un „sigur” pe gură, dar nu am reușit, în schimb am dat afirmativ din cap și am privit-o cum fugea pe scări.
S-a întors după câteva minute și da, chiar au fost câteva minute. În mână avea un fel de geantă în care mi-a spus că avea niște haine. Eu, când aud de la o femeie că își ia „câteva haine”, mă gândesc deja la ceva mare, mult, interminabil și greu. Adică am văzut femei care aveau o geantă de mână cât rucsacul meu de munte, doar că ele aveau „niște chestii”. Ei bine, dacă Raluca avea în mostra aia de geantă „niște haine” înseamnă că în viața anterioară a fost bărbat. Altă explicație eu n-am găsit.
Își pune geanta în spate, se urcă în față și îmi spune că vrea să fim mai aproape ca să vorbim mai bine. Ridic din sprânceana stângă și plec spre destinație, acolo unde urma să se întâlnească cu niște prietene, înainte să plece din țară.
Aparent, Raluca s-a întors în România doar pentru o scurtă vizită în care dorea, printre multe altele, să-și viziteze și câțiva prieteni.
A început să-mi povestească despre similaritățile dintre România și Panama, cum în aceeași perioadă, ambele țări au ieșit de sub conducerea unui dictator. Diferența minoră, ar spune mulți, dar cu un impact major cum a putut observa Raluca, este că în România, acel dictator a fost împușcat în direct la televizor, în timp ce în Panama a fost arestat. Oamenii de acolo au fost influențați de această schimbare când l-au văzut pe cel care le-a făcut rău, ispășindu-și pedeapsa în închisoare. Satisfacția lor a fost pe un timp mai lung în comparație cu cea din România.
Am fost surprins să aud că ea, singură, a început să-și schimbe viața, nu cu un partener, lecții sau sfaturi. A început prin a renunța la expresia: „am o problema”. Acum spune: „am o situație”.
Punându-și mereu întrebări despre absolut tot ce se întâmplă în jurul ei, a început să observe lucruri pe care înainte le ignora, cum ar fi persoanele parvenite. De acolo totul a devenit poezie. Cercul de prieteni falși s-a micșorat și a început să ducă o viață mai pozitivă.
Să fii doar și pentru o scurtă perioadă de timp lângă o femeie ca Raluca, te face să-ți dorești să fii un om mai bun. Este genul de femeie pe care o întâlnești, îți dă lumea peste cap și dispare precum un avion cu destinația Panama.
La sfârșit, înainte să-și ia geanta, s-a apropiat mai mult de mine, mi-a dat un sărut lung și mi-a spus:
– Nu mă uita prea curând.
– O să fac mai bine de atât, o să te povestesc.
Lasă un răspuns