A venit vacanța de vară, a venit și vremea ca familiile să se reunească, dar a venit și vremea de a recunoaște că nu este chiar atât de simplu să pleci singur, în altă țară la muncă. Povești despre milioane de români consider că ar putea fi combustibilul necesar pentru cei care încă mai sunt aici, în țara lor natală, ca să nu plece departe de familiile lor.
În anii trecuți, până și o bufniță putea vedea entuziasmul românilor care se întorc acasă în vacanța de vară, după o lungă perioadă în care au fost departe de casă, departe de familie, departe de tot. Îi vedeam cum se îmbrățișau în aeroport, îi vedeam cum se așteptau unii pe alții cu flori sau cu copii din flori, pentru că pe mulți asta îi așteaptă acasă, după prea multă absență de lângă soțiile lor.
Mulți își rețineau lacrimile, dar acei câțiva mai emotivi le scoteau în timp ce-și îmbrățișau soția, mama sau copilul, numai atunci când ochii lor nu puteau fi văzuți de vreun membru al familiei.
Au fost niște ani buni pentru toți, inclusiv pentru cei rămași acasă, în România, pentru că nu era necesar să mai meargă și ei la muncă fiindcă fraierul care pleca își permitea să-i întrețină pe toți cu banii de acolo.
Dar anii trec, zilele sunt mai schimbătoare decât erau înainte și tot ce era simplu, acum nu mai este. Nu-i mai așteaptă nimeni la aeroport pentru că știu și ei de unde să ia taxiul din aeroport, știu de unde să se urce în microbuz ca să vină către casă și mai știu că nici o Gară nu s-a mutat, au avut grijă să le amintească asta.
Anul acesta pare cel mai trist, poveștile sunt mai triste, iar răbdarea multora dintre ei a ajuns la final. Femei nu prea am mai văzut să se întoarcă, iar bărbații s-au întors singuri. Copiii au rămas în țările respective, doar sufletele pline de regrete s-au întors acasă. Regrete pentru că nu au gândit cum trebuie de la început.
Acum își doresc un nou început, dar se gândesc la anii care au trecut. Un nou început să șteargă cu buretele toți acei ani, dar eu i-am întrebat: cu ce vă ajută că vă țineți de ei dacă familia s-a dezbinat?
Nici jurămintele nu mai sunt ce au fost cândva, nici focul dragostei nu mai este același și toate astea din cauza lipsei de succes. Indiferent ce spun mulți, noi, oamenii, avem nevoie de realizări, să vedem că munca noastră este apreciată cumva, că nu a fost făcută în van. Deși mulți nu recunosc, ei simt nevoia unui „Bravo! Felicitări!”, să vadă că ce fac ei ajunge la cineva care a avut nevoie, cineva fericit că s-a folosit de orice ar fi făcut.
În disperare de succesul promis la minut, aceste milioane de oameni au plecat să muncească pe alte pământuri, departe de casă. Puțini au curajul și-mi recunosc că au avut aici, în România, oameni care au tras de ei să nu plece. Mentori care i-au sfătuit ce să facă ca să aibă o viață împlinită și aici, fără să-și lase familia în urmă, dar au ascultat? Acum eu îi ascult pe ei cum își regretă deciziile.
Lipsa unui mentor în viața noastră poate decide drumul pe care suntem, drumul pe care vom merge sau pe care nu vom ajunge niciodată. Problema, de cele mai multe ori, consider că este vârsta și educația, pentru că un om rațional și trecut prin viață ar înțelege când are lângă el un om care încearcă să-l ajute cu bune intenții, dar, pentru cei mai mulți, toate acestea rămân doar o coală de hârtie în istorie, plină de ștersături și fără posibilități de a repara ce s-a stricat.
Trist, povești triste despre oameni care ar fi putut avea totul, dar au ales uitarea și regretul. Cei mai mulți se îneacă în uitare și regret. Milioane de povești ar putea să-i ajute pe cei care acum, se află la aceeași răscruce de drumuri, dar cine să le spună poveștile când cei mai mulți sunt indeciși, nesiguri pe ei și fără curajul de a lua o decizie? Decizie pe care ei o simt înăuntrul lor că este ceea ce trebuie.
Aceștia sunt milioanele de oameni care dispar și tot suflul lor din urmă cu câțiva ani s-a redus la câteva șoapte: concediu plăcut!
Și când mă gândesc că vacanța abia a început…
Citește și 5 filme de dragoste de văzut în cuplu
Lasă un răspuns