Aseară am participat la evenimentul de deschidere al festivalului Pelicula 4, la Cinema Elvire Popescu din cadrul Institutului Francez din București. Așa cum era de așteptat, Ambasadorul Braziliei și Franței de la București au ținut câte un discurs ce a însemnat deschiderea oficială a evenimentului.
Nimic ieșit din comun, doar cuvinte de laudă pentru munca depusă (ceea ce s-a și văzut și merită apreciat efortul), câteva vorbe despre fiecare țară în parte și cum au contribuit unul altuia la eveniment. Poate m-ar fi mișcat puțin dacă îi vedeam că se uită către noi când vorbeau, în schimb ei citeau de pe hârtie. Mai înțeleg și nevoia de a pune pe hârtie gândurile pentru un eveniment ca acesta, dar totuși, se găseau soluții. M-am simțit tare ciudat să văd cum citesc câteva idei de pe foaie în loc să vorbească direct cu noi.
Bine că a trecut repede și apoi, atât privirile cât și urechile ne-au fost încântate cu dansuri și cântece live din cultura latino-americană, mai exact Brazilia, pentru că țara pe care se focusează în acest an este Brazilia. Am văzut oameni cântând la diferite instrumente cântece cu ajutorul cărora copii și adolescenți, fete și băieți au dansat stiluri tradiționale. Sunt convins că așa ceva nu este disponibil oricând și oriunde. De asta am ales să particip la Pelicula 4 și tot din acest motiv vă recomand să participați, măcar într-o seară.
De asemenea, filmele ce vor rula în aceste cinci zile de festival, sunt filme vechi pe care unii dintre voi este posibil să le fi vizionat cu mult timp în urmă. Dacă este un film care v-a plăcut, faceți-vă bucuria și vizionați-l pe un ecran de cinema. Nu se știe când veți mai avea șansa asta, iar dacă nu ați văzut nici unul până acum, cu atât mai mult.
Filmul – Central do Brasil/Central Station – a fost și filmul de deschidere al festivalului din acest an. Acest film este unul iconic al Braziliei și foarte apreciat. Central do Brasil are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.
Isadora interpretată magnific de Fernanda Montenegro, care este o profesoară ce a ieșit la pensie și acum își câștigă traiul în gară unde scrie scrisori pentru diferiți oameni ce doresc să transmită o veste, cuiva, oricui, iar aceștia nu știu să scrie. O femeie cu un copil vin într-o zi, iar scrisoarea acesteia îi lasă o urmă în gânduri lui Isadora. A doua zi revin din nou cu intenția de a-și schimba scrisoare, numai că la plecare, femeia pățește un accident, iar copilul rămâne orfan.
După câteva zile în care Josué (Vinícius de Oliveira) doarme prin gară, iar Isadora îl urmărește cu mare atenție, acesteia i se face milă de copilul orfan și îl ia cu ea acasă. Dintr-o acțiune pripită și disperare, Isadora ajunge să-l vândă pe băiat, dar regretul ei este trezit de vecina acesteia care îi ține o morală bună și Isadora se duce să recupereze băiatul. Acțiunea ei o obligă să părăsească capitala și uite așa ajunge într-o călătorie neplanificată cu Josué, în căutarea tatălui, ultimul membru al familiei.
Călătoria este plină de evenimente ce îi pun la încercare pe amândoi. Isadora l-a și abandonat pe Josué în autobuz în timp ce acesta dormea, dar acesta s-a trezit și s-a dat singur jos. Isadora, fiind o femeie singură, încearcă să se facă plăcută unui șofer de camion care a vrut doar să le ofere o cursă cu mașina. Este interesant de urmărit cum aceasta a încercat. Este interesant de urmărit cum cineva poate merge până la capătul lumii pentru un scop, pentru o dorință, iar apoi să se lase în voia sorții.
Pentru mine, Central do Brasil a însemnat mult mai mult de atât, a fost mai mult decât un film. Spre sfârșit am început să recunosc și să-mi dau seama de ce se va întâmpla în continuare, pentru că eu mai văzusem acest film, când eram copil. Atât de copil încât nici nu știam să scriu, dar cumva, finalul filmului mi-a rămas în minte. De mulți ani mi-am adus aminte de el și am încercat să-mi aduc aminte și numele filmului, dar nu am reușit pentru că tot ce știam erau câteva fragmente din finalul filmului.
Când am început să recunosc și să ghicesc sfârșitul, părul de pe brațe mi s-a ridicat la verticală. În timp ce toată lumea ieșea din sala de cinema la sfârșitul filmului, eu stăteam pe scaunul meu și mă gândeam la câte lucruri au trebuit să se întâmple ca eu să ajung fix la acest film din toate, fix în ziua asta, un film pe care mi-l amintesc de la numai câțiva ani.
Atunci când veți mai avea vreo senzație de deja-vu să nu faceți greșeala să credeți că este ceva întâmplător. Nimic nu este lăsat în voia sorții. Totul se petrece cu un scop.
Găsiți mai multe informații despre cele cinci zile de festival pe pagina de Facebook – Pelicula 4.
Lasă un răspuns