Înainte să mă apuc de scris la acest articol am căutat prin altele mai vechi să văd dacă am mai abordat subiectul – telemunca sau munca la domiciliu. Am văzut că sunt două chestii diferite. N-am înțeles de ce, dar pentru scopul acestui articol, nici nu contează. Nu voi intra în detalii tehnice. Dar în timp ce răsfoiam articolele mai vechi, l-am găsit pe ăsta.
Aproape că nu-mi vine să cred că eu am scris acele rânduri. În timp ce-l citeam, mi-am adus aminte de toate planurile de pe perioada stării de urgență. Toate ideile la care am cugetat și toate pasiunile care s-au reaprins în mine. În mod special, melodia asta – În 10 ani de acum, am ascultat-o și reascultat-o până când motivația m-a cuprins din nou. Am să-mi fac un reminder ca să citesc acest articol mai des.
Stau și mă gândesc cât de ușor am trecut de la toate acele dorințe, planuri și motivații, la starea cu care am început acel articol. Starea pe care o aveam atât eu cât și majoritatea clienților cu care am discutat. O stare de robot. Nu au trecut nici măcar 3 luni și aproape că deja uitasem. De ce? Pentru că stres.
Cum au lucrat clienții mei în perioada asta
Dacă imediat după terminarea stării de urgență, majoritatea clienților pe care i-am avut lucrau două săptămâni de acasă și două săptămâni la birou sau o săptămână cu o săptămână, acum, încep să duc tot mai mulți oameni la birouri, ca înainte de pandemie. Desigur, am avut și clienți care lucrau doar de la domiciliu și luau taxiul ca să-și rezolve diverse treburi ce necesitau prezența fizică. Dar haideți să le luăm pe rând.
Dacă se poate lucra de acasă o săptămână, de ce nu se poate și permanent?
Întrebarea asta, pusă în diferite forme, am auzit-o de la majoritatea clienților din taxi cu care am discutat. Unii, nici la 5-6 luni de când a început nebunia asta, ei nu au înțeles de ce mai trebuie să meargă la birou dacă s-a dovedit că un angajat își face treaba la fel de bine și dacă lucrează în telemuncă.
Inițial am pus problema că poate lucrează cu informații mai sensibile ce nu trebuiesc să părăsească sediul firmei/instituției, dar mulți mi-au spus că primesc și dau mai departe acel gen de informație sensibilă și de acasă. Deci teoria asta pică.
Apoi am pus problema că sunt anumite sarcini ce nu pot fi făcute de la distanță. N-am idee ce anume. Nu lucrez într-o corporație. Dar m-am gândit că or exista programe sau funcții ce nu pot fi date angajatului acasă. Însă timpul ne-a demonstrat că și problema asta a fost rezolvată. Un exemplu ce vă pot da sunt angajații care testează jocuri. Aceștia aveau console de jocuri customizate special pentru firma respectivă, cu programe de securitate și jocuri încă în dezvoltare care au fost făcute să funcționeze într-o rețea internă în clădirea respectivă. Deși spionajul în domeniul ăsta poate fi clasat ca o industrie, se pare că și aici s-a găsit rezolvare. Angajații vor lucra de acasă cel puțin până la sfârșitul anului.
Cred că mai pot fi găsite câteva domenii ce ar putea susține cauza asta, însă niciuna nu este la fel de puternică ca asta: prin telemuncă nu mă pot urmări așa cum o fac la birou.
Spionarea angajaților
Când am auzit-o prima dată, am zis că oamenii ăștia s-au uitat la prea multe firme conspiraționiste. Dar când o auzi de 10 ori într-o săptămână, deja nu mai este coincidență. Discutând teoria asta cu atât de mulți clienți, am ajuns la următoarele concluzii:
- unii sunt puși în funcția de „șefi” doar pentru că se pricep de minune să pupe acolo unde trebuie, nu pun prea multe întrebări, se pricep să-și spioneze angajații și n-au nici o problema în a da mai departe acele informații, aka – nu-i deranjează să fie sifonari;
- sunt firme/companii mici și mari care nu pot suporta gândul că angajatul lor poate spune că ia o pauza de 15 minute spunând că are dureri de burtă și se duce la wc, când de fapt ei fac sex nebun cu prietena/soția/amanta. Da, sună ciudat, dar există oameni disperați după control, iar mintea acestor șefi o ia pe arătură. La birou îi au mereu pe camerele de vedere și când îi văd că se întorc la muncă, aceștia sunt acoperiți de sentimentul că angajatul este loial și se întoarce imediat la birou și pentru că el este un șef atât de bun.
Mergând pe aceleași idei, am mai auzit și alte teorii interpretate altfel. Vor suna și mai dubios, dar unii oameni lucrează în cele mai ciudate medii. Oricât de triste au fost când le-am auzit eu.
Consider că sunt bune de făcut bancuri:
- și voi ați avut mai multe ședințe (call-uri), decât în mod normal? Aici am auzit mai multe variante: 1) „șeful” este atât de incompetent încât face ședințele astea ca să lase impresia că el chiar muncește și vine cu idei noi în mod constant; 2) „șeful” vrea doar să fie sigur că munciți și nu pierdeți timpul. Am auzit o idee incredibil de originală: era trecut ca busy pe aplicația de chat ca să nu fie verificat constant, iar ca scuză spunea că muncește și nu vrea să fie întrerupt. Dar în realitate el pleca să-și plimbe câinele sau să-și cumpere înghețată. A reușit chiar să-și conecteze telefonul la aplicația de chat de pe pc și când se făcea un call spontan, răspundea de pe telefon. Unul dintre colegi chiar la dat în gât că se aude banda de scanat produse din supermarket.
- tot ca la sub-punctul 1, am mai auzit o teorie cu anumite femei care obține funcția de „șef”, doar că ele nu neapărat au pupat unde trebuie, ci mai degrabă au lins ce trebuie. Și bineînțeles că n-au nici cea mai mică idee cum să gestioneze acum echipa de la distanță și ca să dea impresia că fac treabă, le încarcă programul angajaților cu ședințe și extra-taskuri, doar ca să-i țină ocupați. Trebuie cumva să-și merite salariul ăla exagerat de mare și vacanțele pe care nici toată echipa lor la un loc nu și le-ar permite.
Combinația de telemuncă și munca la birou, crează stres mult
Am avut cam mulți clienți care s-au săturat de du-te – vino ăsta și de faptul că șefii lor nu sunt ca la majoritatea prietenilor din multe companii private. Mulți și-au numit șefii niște comuniști, pentru că nu vor să-i lase să lucreze permanent de acasă.
Aproape toți mi-au confirmat că atunci când lucrează de acasă, se întâmplă să mai facă câte ceva și după program. Erau conștienți că nu era neapărat bine, dar totuși o făceau, iar compania în mod clar beneficia. Însă atunci când sunt chemați la birou, absolut toți mi-au mărturisit că după ce au plecat, nu mai deschis laptopul sau adresa de mail.
Unde mai pui că atunci când angajatul trebuie să fie la birou la ora 8/9/10, acesta se trezește cu cel puțin două ore mai devreme ca să fie prezent la ora stabilită. Lucrând de acasă, acele două ore se transformă în maxim una. Iar după program, încă o oră până acasă, schimbatul, un duș și alte acareturi de’astea, încă o oră.
Un caz special ce mi-a atras atenția a fost un băiat pe care l-am luat în primele zile după ridicarea stării de urgență. Atunci părea foarte ok, am discutat multe și părea energic. Întâmplarea a făcut să-l mai iau după 2 luni la comandă. Părea efectiv mai bătrân cu 10 ani. Imediat ce s-a urcat în mașină a început să umble prin documente și a răspuns la câteva telefoane ce țineau de muncă.
Ultimul telefon era de la prietena lui. Din răspunsuri am dedus că aceasta îi cerea niște explicații. Te rog, nu începe și tu. Cristina, înțelege-mă că sunt epuizat complet. Dacă colegii mei au program constant de 8 ore, eu nu mai știu când încep, când termin și când dorm. O zi de acasă, o zi la birou și o zi pe drumuri. Acum sunt în taxi și am avut un singur moment de liniște de când m-am trezit. Tot ce am vrut să fac ca să mă bucur de el, a fost să mă uit pe geam, așa, în gol. Fără să fac nimic, fără să gândesc. Atât de epuizat sunt.
Angajații care susțin că virusul nu există
Am întâlnit suficienți oameni care îmi spuneau ei că totul este o făcătură, că ei știu mai bine, că s-au documentat și că Guvernele ne mint. Când îi întrebam de unde s-au informat, îmi spuneau una, maxim două televiziuni de la noi (nici una din primele 5) și niște grupuri de whats app unde discută mai mulți ca ei. Dar după ce îi întrebam cu ce se ocupă, toți, dar absolut toți lucram în domenii afectate în mod direct de virus.
Deci cumva acești oameni, conștienți sau nu, susțineau că virusul nu există doar pentru ca și aceștia la rândul lor să spună lumii că totul este ok și haideți să revenim la cum eram înainte. Acești oameni poate că au supraviețuit stării de urgență cu greu, s-au împrumutat la rude sau prieteni, dar sigur nu mai fac față și valului 2. Sunt oameni care acum lucrează peste program doar pentru ași plăti datoriile acumulate din primul val de stat acasă.
Acești oameni cred și speră că dacă conving și 1/10 oameni că totul este o făcătură, că oamenii care au murit, sigur au murit din alte motive, faptul că în anumite spitale nu mai sunt locuri libere; poate că aceștia vor reîncepe să iasă în oraș ca înainte, să cumpere și să consume chestii. Asta înseamnă să ruleze banii, să aibă clienți, ăia care acum se tem de virus. Cam până aici s-a ajuns cu toate astea.
Lasă un răspuns