O dimineață înnorată de marți avea să prevestească o zi răcoroasă și un început lin de o toamnă venită prematur, dar așteptată la o coadă lungă și invizibilă. Aveam în sfârșit să renunț la dependența de aerul condiționat pornit în fiecare dimineață la ora nouă și la teancul de pastile pentru cap.
Ochelarii mei de soare ce mă făceau să arăt precum James Bond după o lună în taxi aveau să redescopere o liniște profundă și un nou prieten, praful. În sfârșit urma să trag pe nas mirosul de praf din București și noxele mașinilor ce așteaptă radierea, dar ora prânzului avea să-mi schimbe ziua, din nou.
Obișnuit cu lipsa de activitate în taxi pe timpul verii, am crezut că această trecere bruscă de a mai folosi aerul condiționat la a deschide geamul complet este o schimbare mare și foarte radicală, prin urmare nu mai așteptam să se mai întâmple ceva demn de a fi menționat sau ținut minte în acea zi și cu toate astea niciodată să nu spui niciodată.
După două ore în care am avut clienți unul după altul și fără a putea sorbi din termosul plin cu cafea ce cu greu se abținea să nu se răcească, am reușit să ajung într-o intersecție (posibil chiar singura din București) în care sunt două stații de taxi ce nu sunt ocupate de mașini. Spre bucuria mea temporară mai erau taxiuri în acea intersecție, deci aveam timp suficient de o mică pauză în care puteam să-mi fac tabieturile.
Cu ambele geamuri deschise ca să simt mai bine mirosul copacilor din parcul IOR ce se scuturau de frunzele galbene și uscăcioare, am luat într-o mână termosul ce era plin cu cafea aromată, foarte bine echilibrată ca aciditate și consistență și în cealaltă mână am luat telefonul ce se plictisise singur.
După câteva minute lungi și pierdute într-o numerotare absurdă în care mi-am verificat notificările și m-am pus la curent cu ultimele știri sunt trezit ca din transă de un claxon scăpat de sub control în secunda cu numărul doi în care se afla semaforul pe culoarea verde. În acel moment o zăresc pe ea. De la distanța amețitoare dintre noi, împreună cu ochii ce se luptau să se ajusteze la lumina exterioară, am avut impresia că văd o tânără domnișoară ce aleargă înspre mine din varii, dar neimportante motive.
Precum halucinațiile din cele mai aprige deșerturi care îți aduc în fața ochilor diverse dorințe, câteodată imposibil de atins, așa am putea spune că mi-a jucat și mie ochii feste. Observând că sunt singurul mohican din intersecție încep să văd diverse persoane din locuri diametral opuse cum îmi fac cu mâna într-o manieră ce depășește simplul: Hei taxi! Dar locul liber din mașină este ocupat de halucinația mea ce s-a materializat și pe deasupra a venit și cu un nume blajin: Anastasia.
După ce am pornit prin traficul din București care semăna mai mult a montain russe, spre o destinație deloc demnă pentru o halucinație devenită realitate, începem să facem schimb de replici în legătură cu ce traseu să folosim. De parcă eu și waze-ul n-am fi prieteni buni. După lungi negocieri și când am ajuns pe la jumătatea traseului, am convenit să facem cum zice waze-ul.
După ce am început o discuție ce părea a fi doar formală, am început să fiu intrigat de Anastasia, mai bine spus de felul ei de a fi și de viața pe care mulți bărbați și-ar dori ca soțiile lor să o ducă, însă nu și eu sau poate că da.
Anastasia a început prin a-mi împărtăși pasiunea ei nemărginită pentru mașini, dar nu orice fel de mașini. Doar BMW-uri făcute pe comandă, cele care îți fură privirea mai ușor decât o poate face o blondă pe tocuri amețitoare sau care să aibă mai mulți cai putere decât suma tuturor cifrelor de la numărul tău de telefon.
După ce mi-a arătat câteva poze de pe telefon cu mașinile pe care le-a avut în ultimii ani și ce nebunii a făcut cu ele, începusem să mă gândesc dacă halucinațiile încă mai funcționau, pentru că n-aș fi vrut să fiu eu cel care plătește cursa la final. Mi-a povestit cum alerga mașinile pe autostradă până la limită și când se întorcea în București, le băga în service și apoi le vindea, pentru că știți și voi acel moment în care după maxim 1 an de când ați cumpărat-o, vă plictisiți de mașina pe care v-ați dorit-o mereu.
A avut mai multe mașini BMW făcute pe comandă decât pot fi găsite la un salon auto, dar ce mai contează când pasiunea încă există, pentru mașini, multe mașini care au prețul de pornire de la 40.000 €, iar acum, mergea să cumpere altă mașină, tot BMW.
Pozele pe care mi le-a arătat cu noua bijuterie, de fapt este ceva mai scumpă decât o bijuterie sau mai multe, erau într-adevăr frumoase, aș putea spune că este genul de mașină porno ce udă orice grădină, iar exemplul de față este cel mai bun.
Pot să număr pe degetele de la o mână femeile trecute de prima tinerețe și care să aibă o pasiune atât de mare, scumpă și greu de oprit, pentru mașinile puternice. Poate fi tradus că am întâlnit, în persoană, un curcubeu. Dacă există pasionați de mașini ce cred că femeile asemenea lor nu există, vă sfătuiesc să vă faceți taximetriști.
Dacă mirarea nu era la cote maxime este pentru că nu aflasem totul și la finalul cursei am descoperit că nici măcar nu am zgâriat suprafața. Mi-a fost dat să aud că acest exemplar unic de femeie ce schimbă mașinile cu putere adevărată precum altele schimbă sandalele are și un loc de muncă, dar nu orice fel de meserie, ci avocat.
O așa combinație vă spun sincer că n-am mai întâlnit, dar măcar se explică posibilitățile prin care își permite asemenea pasiuni, pentru că a ținut să precizeze și părea extrem de sinceră și serioasă când mi-a mărturisit că soțul ei nu o întreține cu astfel de lucruri și că nu i-a cumpărat niciodată așa ceva. Pasiunile ei sunt doar ale ei și ale buzunarelor ei, lucru tot mai rar întâlnit în zilele noastre sau în doar în taxi. O femeie independentă este și aici aș putea să vorbesc în numele bărbaților cu cel puțin doi neuroni că acest gen de femeie este, mai presus de toate, dorința pusă în fiecare an sub bradul de Crăciun.
– Aveți o pasiunea extrem de scumpă și rară pentru o femeie cu un așa statut, i-am spus eu când am ajuns la destinație.
– Și când te gândești că ăsta este doar unul dintre ele.
Poate că de acum nu o să mai iau de bună o schimbare când o văd, așa cum am luat-o în dimineața zilei de marți când m-am bucurat de câțiva norișori, pentru că uite și tu cum inevitabilul se întâmplă când te aștepți mai puțin și ca să lămurim un aspect important statutului meu, Anastasia a fost reală ca și bacșișul frumos pe care mi l-a lăsat la final. Sper doar să nu fi făcut asta pentru că i-am mărturisit că am s-o povestesc.
Lasă un răspuns