Trebuie să recunosc că articolul de față prezintă confesiunea unei singure femei, dar am considerat că dă mai bine în titlu dacă par mai multe. Însă, pentru că autorul cunoaște deja povestea are și momentul său de bucurie (deși este o poveste tristă), pentru că acum are confirmarea că există dreptate. Versiunea poveștii ce urmează are o soră geamănă care i-a frânt inima autorului în școala generală.
Discutând cu un prieten această poveste am realizat că el a înțeles ceva diferit. Așa că am să-mi țin părerile pentru mine și am să mă rezum doar la fapte. Repet, este o poveste tristă, dar realizez că în funcție de povestea fiecăruia dintre voi și punctul vieții în care vă aflați veți înțelege ceva diferit și nu doresc să schimb asta.
Confesiunea de față are ca protagonistă o domnișoară care este la un pas de 40 de ani, singură și cu multe regrete. De dragul anonimatului m-am gândit să o botezăm Raluca.
Regretul
Regretul ei principal este că de tânără fiind nu a avut mintea pe care acum o are, pentru că altfel ar fi stat lucrurile. Însă am să vă dau un indiciu, nu mintea a fost problema ei, ci orgoliul.
Totul a început din școala generală. Deși a prins vremea lui nea Nicu, Raluca și colegii tot au mai golănit câte puțin. Poate că nu au avut vremurile de azi, dar situația socială nu a fost cu mult diferită. Așa că Raluca a știut să profite de darurile primite de la mama natură și încă din școala generală, cam de când a început să se dezvolte a frânt mai multe inimi decât a plănuit. Pur și simplu îmi plăcea să fiu adorată, curtată și scoasă în oraș, îmi povestea Raluca în timp ce primele lacrimi își făceau apariția.
Poate că umblam o săptămână, maxim două doar cu un băiat și el deja credea că suntem într-o relație, dar adevărul trecea la mulți km distanță de el. Fiecare băiat nou cu care umblam era mereu mai mare. Cea mai mare diferență de vârstă am avut-o în timpul liceului (apogeul fițelor mele), când tipul cu care umblam era cu 10 ani mai mare ca mine.
Acum, după atâția ani realizez că schimbatul băieților ca pe șosete m-a făcut să fiu imună la relații. După liceu pur și simplu nu eram în stare să fiu cu cineva mai mult de o lună, deși îmi doream și plângeam după ei, dar știu că eu eram de vină. Colegi, vecini de bloc, profesori, nu conta, filtram cu oricine îmi putea oferi ceva la schimb. Eram bunăciunea erei mele.
Timpul trece
Cam pe la 25 de ani am realizat că ceasul ticăie. Toată lumea din jurul meu avea relații stabile și erau împreună de cel puțin 2-3 ani. Ziua lucram și noaptea eram prezentă la orice eveniment public pe care îl găseam, în speranța unei relații de lungă durată, dar toți bărbații mă foloseau doar pentru sex. Într-o perioadă mergeam la teatru și galerii de artă. M-am gândit că acolo merg băieții cuminți și tocilari. Eram aproape de 30 de ani și disperarea pusese stăpânire pe mine. Și într-adevăr așa a fost. Acolo am întâlnit cei mai amabili bărbați din viața mea.
Pentru prima dată în viața mea, după școala generală, băieții mă invitau întâi în oraș și nu direct la ei acasă. A fost o promovare pentru mine și deja eram mai calmă și încrezătoare în mine. Bănuiesc că pe vremea ei nu se lansase melodia lui Miley Cyrus. Însă Dumnezeu avea să mă pedepsească în continuarea pentru anii mei de glorie în care am călcat sute de inimi în picioare. Nici cu tocilarii nu mi-a mers. După 2-3 întâlniri nu-mi mai răspundeau la mesaje. Atunci nu înțelegeam ce se întâmplă. Cu unii chiar mă oferisem să trec pe la ei să discutăm, dar ei mă ignorau Ori nu înțelegeau apropourile mele ori nu mai voiau să audă de mine. Mai târziu aveam să înțeleg că ei mă mirosiseră imediat ce fel de femeie eram.
Frumusețea este trecătoare
Cel mai frumos compliment pe care mi l-a spus un tocilar a fost ceva dintr-o carte pe care o citea în acea perioadă: frumusețea este relativă. Proastă nu eram și am înțeles, dar lui tot nu am vrut să-i arăt că eram înmuiată toată de la complimentul lui. Așa că orgoliul m-a costat încă o dată și încă o dată până când și el se săturase de mine.
O stea trecătoarea avea să-mi aducă o nouă speranță că n-am să mor fată bătrână. Tinder făcea furori. Am instalat aplicația și inbox-ul meu abunda de bărbați. Nu-mi mai aduc aminte bine acea perioadă, parcă eram în extaz și pluteam. Visam cu ochii deschiși și, deși mă apropiam de 35 de ani, simțeam că viața mea abia acum începe, având atâtea oferte noi. Orgoliul a pus din nou stăpânire pe mine și mă simțeam iarăși ca în liceu. Cu ăia care aveau ochelari, deși erau drăguți foc, îmi dădeam întâlnire cu ei, însă nu mă duceam niciodată. Trebuia să scap cumva de ei. Mă simțeam bine și mă distram.
Prezentul fără perdea
Am petrecut multe weekend-uri prin Vama Veche pe banii fraierilor. Petreceam și consumam la alcool fără limite, iar la întoarcere îi trimiteam la plimbare. Acum știu tot ce am greșit și mă simt pedepsită pentru tot ce am făcut și nu mai pot să uit, indiferent cât alcool aș bea.
După aproape o oră de plonjat prin traficul infernal de după-masă din București ajungem la destinație. Îmi plătește și îmi cere bonul. I-l dau, îi urez o zi frumoasă și în loc să plece se apucă să caute ceva în geantă. Am văzut multe filme la viața mea și îmi imaginam că scoate un pistol (poate acum se răzbună pe orice bărbat singur pe care îl întâlnește). Dacă aș avea dreptul la o singură dorință aceea ar fi să pot să văd la cinema filmul românesc Taximetriști.
Se pare că dorința mi-a fost ascultată. Observ fericire pe chipul ei când găsește ceea ce căuta, dar din cauza întunericului nu vedeam bine ce era. Afară se întunecase și deslușeam numai că este subțire și avea vârf. Din nou filmele puneau stăpânire pe mine. Era un pix. Pune bonul pe picior și se apucă și scrie. Dresul negru și catifelat urla sub apăsarea peniței. Îmi întinde hârtia și îmi spune vom vedea cât de frumoasă va fi.
M-am uitat atent la cum se dă jos și a închis ușa fără să o trântească de parcă era din porțelan. Deja avea puncte în plus. Mă uit pe bon și mă conving că metroul ar fi o alegere mai potrivită, dar întorc bonul și văd 0722…
Lasă un răspuns