Dacă în ultima confesiune am scris poveștile a doi clienți, acum m-am ambiționat și voi scrie despre trei întâmplări, din păcate – nefericite. Toate trei cazurile sunt despre femei care au fost abuzate fizic, aproape violată. Abuzul psihic și emoțional este cazul cel mai des întâlnit și punctul comun în aceste exemple, însă toate au ajuns în aceeași situație – nu mai sunt în stare să iubească, iar aici vorbesc despre dragostea adevărată, nu de afecțiune. Afecțiunea i-o porți și unui animal de pe stradă.
Nu vreau să dau de înțeles că aș fi vreun psiholog sau expert în domeniul dragostei. Numai Dumnezeu știe cât de departe sunt, dar urmărind atâtea cazuri, abuzuri și auzind atâtea întâmplări, ajung să observ comportamentul pe care îl au clienții, după ce majoritatea au trecut prin aproape același gen de experiențe.
Cele trei întâmplări reprezintă relatările unei prietene și două cliente din taxi pe care le-am avut la o distanță de doar câteva zile. Ce mi se pare ciudat și încă nu am reușit să aflu răspunsul la întrebarea care mă sâcâie de câteva zile: de ce acum? Relatările acestei prietene le știu de mai bine de 1 an, iar de la începutul perioadei de carantină nu am mai vorbit cu ea, chiar dacă îi mai urmăream postările pe rețelele de socializare ca să văd dacă este bine. Însă de 1-2 săptămâni am început să mai comunicăm, cam în aceeași perioadă am avut și prima clientă pe care o menționez aici. De ce totul acum? Poate vedeți voi ceva care îmi este adresat că mie îmi scapă rău și nu-mi dă pace.
Prima poveste
De dragul articolului o voi numi – Elena. Nu de alta, dar îmi place mult semnificația numelui și consider că o caracterizează descrierea.
Elena a trăit câțiva ani în Italia, unde a avut și o relație destul de lungă. Însă omul cu care trăia Elena era băiatul lui mami care făcea numai ca ea. Nu cred că tot maică-sa îi spunea feciorului ei să-și bată iubita, dar acum chiar nu mai contează de unde avea gândurile astea. Bătaia nu a existat la început, dar spre final a devenit ceva regulat. Coaste rupte și altele vânătăi nevinovate, iar atunci când a opus rezistență la metodele lui barbare de exprimare a bărbăției, aproape că fusese violată.
Feciorul lui mami îi spunea mereu lui Elena că este lipsită de eleganță, că este înapoiată, iar umilințele lui nu se opreau aici. Îi spunea mereu că ea nu este frumoasă, că nu are un corp perfect și era mereu comparată cu alte femei. Rezultatul? Se simțea ultima femeie. Anii au trecut, dar rănile Elenei ies la suprafață aproape în fiecare zi.
Cum? Melodii care îi aduc aminte de acele vremuri și mici eșecuri care îi trezesc vorbele feciorului când îi spunea că nu este bună de nimic. Sentimentul trădării că bărbatul de care Elena se îndrăgostise s-a instalat în creierașul ei. Inima ei a înghețat și fără să realizeze cât de mult va continua timpul să o bântuie cu acele experiențe și să o lase fără speranța că va mai iubi pe cineva vreodată, Elena spune mereu cu zâmbetul pe buze că este ok.
Elena este acum într-o relație și îmi spune că este fericită, dar eu am văzut cum arată fericirea, iar ea este departe. A stat câțiva ani singură luptând cu acești demoni pe care a crezut că i-a eliminat, însă de ce mai are aproape zilnic episoade ce-i amintesc de acele experiențe neplăcute? Citesc în prezent Emoții date pe față unde Ekman abordează niște subiecte care reflectă tot ce povestesc eu aici.
În ultima parte a articolului îmi voi termina ideea, după ce vă povestesc și restul.
Prima clientă
Cu prima clientă am făcut două curse în acea zi, a doua fiind mai lungă decât prima. La început eram amuzat de minciunile ei și de cum se ferea să spună lucrurilor pe nume, de parcă n-ar fi stat de vorbă cu un taximetrist, ci cu vreun naiv de mâna a șaptea. Ca majoritatea femeilor cărora le este rușine de ceea ce fac, clienta și-a început povestea cu sfârșitul și numai după câteva trucuri de taximetrist mi-a povestit și începutul.
Începutul a fost că înainte să facă 18 ani era într-o relație cu un băiat de câțiva ani și pe care îl iubea enorm. Acel băiat nu o bătea fizic, ci psihic. Ca și în povestea de mai sus, clienta mea nu era suficient de bună pentru acest reprezentant al bărbaților. Când erau împreună prin oraș, el se uita mereu după alte fete și nici măcar nu se străduia să ascundă asta, ba chiar îi arăta și ei cât de bine arată cealaltă, nu dezordonată ca ea. Mamă ce i-aș mai face ăsteia dacă ajung cu ea în pat, spune acest mascul.
Acest sentiment de nesiguranță care creștea în fiecare zi în ea, a cedat într-o zi și i-a acceptat propunerile de a face sex în 3. Gândiți-vă numai la ce poate simți o persoană (nu numai femeie), când aude că vrea să facă sex în 3. Toți (oamenii) avem fantezii, dar odată îndeplinite ne potolim. Când devine practică săptămânală începi să-ți pui întrebări, îți faci griji, te apucă tristețea, iar îndoiala în forțele proprii este mereu prezentă.
Nu mi-a spus exact când la ce vârstă a încheiat acest capitol, dar mi-a spus că a mers la psiholog câteva luni. Când am întrebat-o de suportul de la părinți, mi-a spus că imediat ce a făcut 18 ani a plecat de acasă și de atunci se întreține singură.
Am dus-o la o școală de unde și-a ridicat o diplomă. Pe timp de vacanță lucra ca ospătăriță în altă țară, iar în rest stătea cu chirie în București și mergea la facultate.
Stă cu chirie pe Bulevardul Unirii, lângă Piața Alba-Iulia. N-am idee cât este chiria pe-acolo – 600-800-1.000 de euro pe lună? Cum își permite un student să plătească chiria asta într-o zonă bine-cunoscută pentru locul unde bărbații vin să-și satisfacă poftele pe care soțiile lor nu vor să le facă. Unde mai pui că muncește ca ospătăriță doar câteva luni pe an. Să nu vă mai aud că IT-iștii sunt cei mai bine plătiți, da?
A doua clientă
A doua clientă nici măcar nu încerca să-și ascundă lipsa empatiei, dar oboseala era vizibilă și pentru geamul mașinii mele care a văzut reflecția multor femei. Avea un copil cu alt bărbat, dar locuia cu altul. Acest individ i-a rupt actele cu care clienta mea putea să plece în altă țară pentru a munci. Acest gest poate fi ușor confundat cu unul de afecțiune pentru ea și multă gelozie, dar din spusele ei și acesta o înșela, ca și precedentul. Doar că acesta încă se mai culca cu prima nevastă de care divorțase.
Clienta mea era nervoasă că în perioada asta nu mai putea să obțină alte acte în regim de urgență și prin urmare nu mai putea pleca la muncă să facă bani de care avea mare nevoie pentru a-și întreține fetița cea mică. Fetiță care i-a adus aminte că este înjurată de omul cu care clienta mea încerca să ducă o viață, dar cum putea să se atașeze de el când acesta își trata fata vitregă ca pe un gunoi?
Sincer, nu credeam că o femeie poate înjura în halul ăsta, dar când toate butoanele i-au fost apăsate în același timp – comportamentul abuziv asupra singurului copil, o trata de parcă era un gunoi și, desigur, lipsa de afecțiune dintre ei a făcut-o să se comporte în permanență ca un animal sălbatic. Încerca să-și protejeze copilul în timp ce căuta metode de a se întreține, iar acest individ intervenea peste tot în planurile ei. Orice ar fi văzut în el la început, acum nu mai era nimic de care să se agațe.
Concluzii
Toate cele trei povestiri au ca sursă – abuzul psihic, sentimentul de nesiguranță, lipsa afecțiunii, batjocora, îndoiala, gânduri negative și în unele momente chiar lipsa dorinței de a mai trăi. De ce? Pentru că cineva le-a spus în mod repetat că nu sunt bune de nimic, că nu sunt frumoase, că nu arată ca restul femeilor, că el dorește să facă sex cu alte femei, pentru că ea nu este suficient. Toate aceste vorbe, gesturi, acțiuni și fapte le fac pe femei să se simtă incomplete.
Tratamentele astea nu vor dispărea cu timpul, iar anumiți declanșatori vor exista mereu. În cartea menționată mai sus, Ekman susține că sunt oameni care nu conștientizează niciodată ce trăiesc – aceștia sunt cei mai expuși riscului de a trăi pe străzi, iar apoi să se termine de tot. Apoi vin cei care primesc ajutor, dar acel ajutor este delăsător și aici se situează primele două povestiri, a treia este mai complicată pentru că etnia din care face parte sunt oameni mai duri și nu știu să trateze astfel de lucruri. Așa cum zice și vorba de la Politehnică: fetele din Poli sunt băieți de treabă.
În prima povestire Elena spune că poate și singură să se descurce, dar nu are curajul să facă nimic singură, crede că se v-a împiedica și că tot ce i-a spus acel individ se va adeveri. Ekman spune că în stadiul ăsta este cel mai bine să mergi la un specialist, dar până și el recunoaște că-ți poți recâștiga încrederea și cu un prieten care chiar își dorește să te ajute. Nu sfaturile unui specialist sunt ce are nevoie o persoană în starea asta, ci încrederea într-o persoană care să te ridice și pe tine, sentimentul de încredere pe care să îl porți cu tine oriunde și oricând, iar un prieten dispus să facă asta împreună cu tine este tot ce ai nevoie, spune Ekman.
Cum este posibil ca după 2-3 ani de la acele evenimente, din care jumate în relație cu cineva, tu să ai zilnic aceste episoade de nesiguranță, amintiri și chiar momente în care plângi? Ekman recunoaște că sunt șanse să nu scapi niciodată de acele amintiri, dar măcar declanșatorii să fie eliminați cu momente și amintiri plăcute, care să-ți readucă încrederea în tine. Elena, pune-ți întrebările astea: în urmă cu 1-2 ani, când luptai singură cu acești demoni erai mai sigură pe tine decât ești acum?
Prima clientă nu mai are nici un gram de încredere în bărbați. Ironia sorții este că de pe urma lor ea trăiește acum. Tratamentul la specialist nu a ajutat-o aproape deloc. Singura chestie bună din ce mi-a spus ea este că a ajutat-o să conștientizeze, să realizeze situația în care a fost și că a fost extrem de afectată. Dar sentimentul trădării a fost atât din partea băiatului pe care îl iubea, dar și dezamăgirea din partea părinților care păreau dezinteresați de situația ei.
Neavând pe nimeni apropiat în care să se încreadă – nici prieteni, părinți, nici măcar specialistul care el doar bifa orele în condică, a plecat singură și supraviețuind în această junglă urbană în timp ce și-a închis, ascuns toate sentimentele pe care le mai avea, a devenit o femeie lipsită de emoții, încredere, speranțe și visuri.
Puterea cuvintelor este mult mai mare decât pot oamenii înțelege, mai ales dacă vin din partea persoanelor în care ne încredem și ne așteptăm să ne protejeze. Atunci când primim numai afirmații negativiste, lipsite de speranță, de încredere și afecțiune, le întipărim atât de adânc în noi încât le conștientizăm numai când ne înecăm la mal.
După ani de zile, când se fac glume ca între prieteni, retrăim toate acele emoții negative și le percepem ca pe un alt atac. Devenim iritabili, agitați, nervoși, melancolici, agitați, iar în cele din urmă simțim singurătate și frică. După cum zice și Ekman, retrăind acele momente, declanșăm stările mai devreme menționate care pot ține și zile întregi. O persoană normală care are emoții fără să declanșeze vreo stare – durează câteva minute. Cine este profund mai afectat va avea stări, iar stările astea țin mult timp.
Problema este că nu numai în perioada de dezvoltare pot lua naștere aceste amintiri care vă marchează pe viață (copiii sunt cei mai expuși riscului, dar și adulții pot fi afectați), așa că aveți mare grija în preajma cui vă petreceți timpul. Voi sunteți responsabili de viața pe care o duceți, așa că excludeți negativismul din viața voastră. Chiar dacă nu sunteți traumatizați, lipsa progresului sau neîmplinirea și celui mai neînsemnat vis (dacă există măcar așa ceva), vă poate crea traume care să vă afecteze.
Dacă considerați că tot ce ați citit aici vă ajută cumva, vă dă curaj sau abilitatea de a înțelege prin tot ce a trecut cineva apropiat vouă, mulțumiții domnișoarei care a avut curajul să-mi povestească prin tot ce a trecut. Fără întâmplările ei nu aș fi putut face legătură și să unesc punctele comune în momentul cursei cu clientele menționate mai sus, ca să pot extrage cât mai multe informații.
Felicitări pentru acest articol.
Te-ai întrebat, sau te-ai gândit la faptul că acele trei femei deși povestesc trăirile lor, nu mai au curajul să ofere încredere oamenilor, și mă refer la încrederea de a permite oamenilor să le intre adânc în suflet. Cred că doar ele se pot ajuta, dacă permit unui prieten/e să le ajute se vor agăța cu dinții de el/ea și atunci când el/ea nu va mai fi acolo, vor cădea din nou și va fi mai rău.
Cele 3 exemple le-am văzut eu cumva legate și se potrivesc doar pentru ele se află acum în același stadiu. Desigur, am avut clienți care după 2 ani au progresat mai mult și mai repede. Fiecare cu caracterul lui. Dar aici sunt de părere că ritmul progresului este stabilit de cei apropiați.
Normal. Nici nu le-am recomandat acestor 3 femei să dea mere pe pere. Dar fiind atât închise în lumea lor și așa mică, nu apucă să cunoască și genul de oameni care poate să le ofere acea încredere care le lipsește fără a le face dependente una de alta.
Oamenii frumoși nu vor să ajute pe cineva făcându-i dependenți pe alții de ei.
Devii dependent de un om atunci când ești cu sufletul pulbere și stare psihică la pământ.
Devii dependent de un om atunci când ești cu sufletul pulbere și stare psihică la pământ, nu o faci voluntar.