• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Home
  • Confesiuni
    • Confesiuni
    • Sfaturi utile
    • Gânduri
  • București
    • București
    • Evenimente
  • Recenzii
    • Cărți
    • Filme
  • Contact
Confesiuni din taxi

Confesiuni din taxi

Blog

Mai bine să fim pregătiți decât surprinși

14 iulie 2020 De bogdan Lasă un comentariu

Cam de două săptămâni am început să avem zilnic un număr din ce în ce mai mare de oameni infectați cu Covid-19, excepție făcând weekend-urile unde numărul de teste a fost mai mic. Cam de o săptămână am avut discuții cu mulți clienți care au afaceri mici, despre situația care i-a luat pe mulți prin surprindere. Se pare că valul 2 a venit mai devreme decât ne așteptam, îmi spunea un client în urmă cu o săptămână.

Pe același subiect, dar într-un contrast mult mai puternic și extrem de supărați, unii chiar revoltați, sunt oamenii simpli care se simt deranjați de acest Covid care le-a întrerupt rutina de la muncă și acasă, 5 zile pe săptămână + 3 weekenduri pe lună suplimentare pentru ași permite un weekend pe Valea Prahovei sau Mamaia, dintre care jumătate din timp sunt pe drum.

Personal, din ce am putut să observ în comportamentul clienților, prima jumătate din luna iunie a fost dezmorțirea și încălzirea în același timp, pentru ceea ce vedem în prezent – vacanțe în fiecare weekend. Imediat ce s-a terminat cu examenele (ca în fiecare an), Bucureștiul este aproape gol pe timp de weekend. Este bine că se cheltuiesc bani – se pune economia pe picioare. Problema este că mulți, dar mulți prea mulți oameni iau în derâdere acest virus și nu se gândesc la consecințe.

Puțină istorie

Poate tu, cel care citești acum sau prietenii tăi, nu vă veți regăsi în cele ce urmează, dar asta nu înseamnă că toți sunt ca voi.

Dacă o parte bună dintre oameni au lucrat de acasă pe perioada stării de urgență, ați avut același venit, poate chiar unul mai mare pentru că ați dat randament mai bun datorită noului spațiu de lucru și prin urmare ați avut bonusuri mai mari, nu înseamnă că toți au fost în aceeași situație.

Un mic excercițiu

Amintiți-vă ultimul pub, restaurant sau cafenea la care ați fost. Câți angajați aveau? 5? 10? Acum gândiți-vă la restul de localuri pe care le frecventați de obicei, uitând că ar exista Covid. Ajungem la 100 de angajați? Bun. Asta nu reprezintă nici măcar 5% din totalul localurilor pe care le cunoașteți din București. Asta înseamnă câteva mii de oameni. Apoi mai vin și restul orașelor, din România.

Apoi gândiți-vă la restul domeniilor care au fost afectate: antrenorii de fitness și restul fetelor (angajate) din aceste săli. Maseurii, toți angajații dintr-un salon de înfrumusețare (pentru oameni). Mai adunăm câteva mii de angajați? Domeniile precum: spălătoriile auto, dentiștii, clinicile private, locurile private de joacă pentru copii, cinematografele, spațiile de joacă (biliard, tenis de masă, etc) și probabil multe altele. Toți angajații de aici au stat acasă, fără posibilitatea de telemuncă.

Câți dintre aceștia credeți că s-au descurcat cu banii de pe șomajul tehnic? Când mai mult de trei sferturi dintre ei se bazau pe bacșiș. Dar câți dintre ei credeți că au primit măcar șomaj? Și câți dintre aceștia credeți că s-au împrumutat de bani pe la rude sau vecini?

Acum calculați cele 3 luni în care au stat acasă, dar cu aceleași cheltuieli. Poate cu 10-15% mai puțin, pentru că nu și-au mai cumpărat, cafeaua, cutia cu suc, covrigii sau altele, în drum spre muncă.

Cele 3 scenarii posibile

Țineți minte că indiferent ce scenariu se va adeveri, indiferent că dați crezare virusului sau nu, indiferent că vă protejați pentru că astea sunt regulile în timpul stării de alertă sau pentru că înțelegeți riscurile – Guvernul, indiferent care va fi el, ca și restul din lume, se vor întoarce la măsurile mai dure. Puteți să credeți în conspirații pentru că este mai ușor, dar Guvernul nu va crede, ci se va baza pe cifrele de pe urma testelor zilnice de Covid.

  • Scenariul 1 – ne trezim la realitate și acceptăm existența virusului, aka cel mai bun scenariu. Începem să ascultăm de sfaturile repetate în mod automat la radio, tv, panouri publicitare – adică purtarea măștilor de protecție în spațiile publice închise (inclusiv taxi!!!!), ne spălăm mai des pe mâini sau (ideal) folosim dezinfectanți pentru mâini. Atunci numărul de cazuri va scădea și așteptăm valul 2 în toamnă ca pe o glumă proastă.
  • Scenariul 2 – Măcar o parte dintre oameni vor urma sfaturile de mai sus. Balanța va rămâne la același nivel și continuăm în situația actuală până la un viitor vaccin.
  • Scenariul 3 – Nici eu nu cred în basmele de mai sus. Cred că oamenii vor fi ignoranți în continuare, numărul de infectați va crește, iar Guvernul va fi nevoit să impună măsuri mai stricte sau să ne întoarcem la starea de urgență.

Unde ne aflăm acum

Aici găsiți ultimul raport publicat de OMS. Aproape același conținut, dar într-un mod mult mai ușor de citit (dar nu știu câți vor putea accesa linkul), pe New York Times. La cel din urmă, undeva pe la jumătate este un grafic cu numărul de infectați și (separat) morți de Covid-19 în fiecare zi, la nivel global. Se vede clar cum de la jumătatea lunii martie a explodat numărul de cazuri (cam de atunci am rămas și noi – România (majoritatea) acasă). Apoi de la jumătatea lunii mai a început din nou să crească. Cam atunci a fost perioada când tot mai multe țări (printre care și România) au ridicat din restricțiile și a început deblocarea spațiilor publice.

Pe oricine veți întreba (cineva care a lucrat sau lucrează în domeniile afectate și mai sus menționate) dacă merge „treaba” aka banii (se fac) la fel ca înainte, numai un covrigar (pamflet ce face referire la atotcunoscătorii din prezent) va spune că și-a revenit.

Am avut clienți care și-au pierdut locurile de muncă. Unii și-au găsit alt loc de muncă imediat, în timp ce alții încă caută. Am prieten care urma să aibă nuntă anul acesta, restaurantul unde avea să aibă loc a dat faliment. Câte alte companii, localuri sau oameni credeți că mai trec prin exact aceleași situații? Sau dacă voi nu cunoașteți înseamnă că nu există.

Poate că ar trebui să ne aducem aminte de povestea lui Iisus când a înviat. Deși făcuse atâtea minuni, mulți dintre apostolii Lui nu-L credeau. Apoi A Înviat și unul dintre ei a spus că până nu-L vede în fața lui și cu rănile în palme de la crucificare, nu-L crede.

Ce se va întâmpla în continuare

Sunt puțini oameni care pot recunoaște că afacerile le merg suficient de bine cât să nu le închidă, iar din rândul angajaților sunt și mai puțini. Mulți oameni sparg banii pe weekenduri trecătoare ce nu le aduc nici un plus de valoare, însă ce este cel mai periculos este nepăsarea oamenilor legat de măsurile de protecție. Aceste reguli ignorate de majoritatea duc în realitate la numărul tot mai mare de infectați, iar problema asta este la nivel global.

Dacă continuăm pe același ritm, în maxim două săptămâni se va ajunge la alte măsuri mai stricte sau, în anumite cazuri revenirea la starea de urgență.

Acum gândiți-vă din nou la toți cei menționați mai sus și domeniile cele mai afectate de starea de urgență. Gândiți-vă că la începutul pandemiei (unii) aveau bani puși deoparte, economii la bănci sau prieteni, vecini, rude care aveau economii și cheltuieli puține și puteau să-i împrumute. Dar banii ăia s-au dus acum. Economiile s-au dus pentru mulți, iar majoritatea încă mai plătesc la acele împrumuturi. Cum credeți că se vor descurca într-o viitoare stare de urgență de 1-2-3 luni?

Unde voiam să ajung

Trăncănesc aici despre coronavirus de la sfârșitul lunii ianuarie, iar despre criza economică de prin martie. Toate astea se bazează pe conversațiile cu clienții care operează în domenii diferite sau sfaturile lor, dar și pe observațiile mele. Au fost câțiva, printre care și un blogger destul de vechiuț și cunoscut, care a luat totul și pe toți în derâdere. Pe lângă înjurăturile și pierderile așteptate, acum omul este extrem de dur cu cei care se comportă fix așa cum a fost el la început. Norocul lui a fost că avea suficienți bani și (deși) a cheltuit de 3-4-8 ori mai mulți bani decât, dacă ar fi crezut de la început, pe deasupra s-a mai și lăudat cu asta în plină pandemie, în timp ce alții treceau ziua cu greu.

Ce vreau să vă spun este să vă așteptați la situații mult mai dificile decât cele de azi. Poate că sunteți de fel aroganți și plin de bani, deci nu veți avea niciodată nevoie de aceste sfaturi și păreri, pentru că vă veți descurca. Dar mai există și oameni naivi care citesc o știre (de multe ori falsă) și cred că nu există Covid sau alte nenorociri, iar atunci când îi lovește, scoate de unde nu-s.

Nu trebuie să fii economist, doctor, psiholog, preot, avocat, premier, ministru sau taximetrist ca să înțelegi faptul că dacă te aștepți la o situație să fie nasoală, atunci când va veni, vei trece mult mai ușor peste ea, pentru că te așteptai să fie greu. Dar dacă alegi să trăiești în negare, să visezi la cai verzi pe pereți, la concedii în Ibiza și Halkidiki, când te vei trezi î mijlocul furtunii, va fi infinit mai dificil de gestionat totul, mai ales dacă trăiești de la un salariu la altul.

În altă ordine de idei

Câteva știri ca să vedeți cât de groasă este treaba:

Donald Trump, văzut pentru prima dată purtând mască în public, de la începutul pandemiei Covid-19

Anticorpii produși la contactul cu noul coronavirus nu s-ar menține în corp mai mult de câteva luni. Studiul urmează să mai fie analizat, dar deja mai există și alții care confirmă această teorie. Ce înseamnă asta? Cine a avut Covid-19 și s-a vindecat, în câteva luni poate lua din nou virusul. Mai înseamnă că (aproape) toată muncă în încercarea de a găsi un vaccine, este reluată de la 0 (zero).

Meditați un pic la asta. Din 12 martie suntem în pandemie. Au trecut 4 luni și uitați-vă câte s-au întâmplat, în situația în care numărul de infectați și decedați este constant în creștere. Dacă și mâine se anunță că au găsit vaccinul, tot vor mai trece 2-3 luni. Până va intra la producție în masă, până se va distribui. Până ce vor fi toți vaccinați, etc.

Oficiali ai Casei Albe au declarat că mai mulți morți vor apărea din cauza numărului tot mai mare de oameni infectați cu Covid-19.

Un articol interesant despre America pentru că oamenii sunt prea calmi


S-ar putea să vă intereseze și:

Ați învățat ceva din criza asta sau tot nesăbuiți veți fi cu banii?
https://confesiunidintaxi.ro/stapanii-finantelor-cei-patru-bancheri-care-au-ruinat-lumea-liaquat-ahamed/
https://confesiunidintaxi.ro/euro-cum-ameninta-moneda-comuna-viitorul-europei-joseph-stiglitz/
The Big Short – povestea nespusă despre criza economică din 2007
Cum eram înainte de criză și cum putem fi după

Similare

Din categoria: Gânduri Etichete: Coronavirus, Criza economică

Cele mai citite articole

  • Tariful la fiecare companie de taxi din București
  • Cum să afli cât costă o cursă cu taxiul
Articol anterior: « Au fost abuzate psihic și emoțional, iar acum nu mai sunt în stare să iubească
Articolul urmator: Domnilor, fiți mai atenți la mesajele subtile ale iubitelor »

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Discuții

AST Taxi București – Aplicație nouă de taxi

Protest taximetriști București

Motivele pentru care au protestat taximetriștii azi în București

Speed Taxi a redus tariful la 2,59 lei pe km

Evenimente

Black Friday 2020 | Live Blog – magazine și reduceri

Social Media Summit | București 2020

Am fost la vernisajul Stare de gratie la Galeria Sector 1

Tags

Arena Națională Bestseller Black Friday Bucuresti București București frumos Cinema Elvira Popescu Clienti din taxi Clienți din taxi Clienți frumoși Concerte Confesiuni Coronavirus Criza economică Cărți Cărți recomandate Dezvoltare personala Evenimente Experiente Film Film dramă Filme Netflix Filme pentru pretențioși Impresii de taximetrist Influencer LifeStyle Netflix O poveste reală Recenzie Recenzie filme Relații Romexpo România Scriitor Român Sfaturi utile Social media Speed taxi Tarif taxi Taxi Taxi București Taximetrist Tehnologie Top carti Traficul din București Vernisaj
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Politică cookie-uri

Footer

Lumea văzută prin ochii unui taximetrist

Mi-au trecut prin taxi până acum o armată de oameni. Întâlnesc zilnic tot felul de clienți: divorțați, plecați la muncă prin alte țări, golani, oameni de afaceri și celebrități.

Poveștile diferă, la fel și lecțiile ce pot fi trase din experiențele lor. Le povestesc cu plăcere în speranța că poate cineva învață ceva nou, se amuză sau pur și simplu dorește o ancoră cu realitatea.

Mai scriu și despre cărțile pe care le citesc, filmele și serialele pe care le vizionez, dar și locurile frumoase din București pe care de obicei lumea le descoperă de la taximetriști.

Mă puteți contacta prin adresa de email din pagina de Contact.

Recent

  • AST Taxi București – Aplicație nouă de taxi
  • Viața bate filmul: confesiuni despre iubire, trădare și ironia sorții
  • O gheișă de România
  • Poți să fugi, dar destinul te prinde din urmă
  • Motivele pentru care au protestat taximetriștii azi în București

Search

Confesiuni din taxi Copyright © 2025