Finalul de săptămână mi-a adus o clientă cu o nouă experiență la care nu mă așteptam, mai ales după discuția pe care am început-o. Din prima clipă de când a venit la mașină, avea un zâmbet cât casa. O situație puțin neobișnuită, de parcă urma să primească cursa gratis, dar se pare că nu ăsta era motivul. A venit însoțită de o prietenă care a ajutat-o cu cumpărăturile, niște (cam multe) produse de curățenie pentru casă.
Discuția am pornit-o de la subiectul – coronavirus. Îmi spunea că și ea lucrează într-un domeniu în care interacționa mult cu publicul și cum unii sunt nespălați. I-am răspuns că spre deosebire de noi doi, sunt alte domenii de muncă în care trebuie să interacționeze cu mult mai aproape de clienți decât o fac eu sau ea. Exemplu? La salon – coafeze, întreținere facială și altele…
De la una la alta am început să discutăm despre temerea ei (care se vedea de la o poștă în glasul, expresiile faciale și gesturile pe care le făcea) că mulți nu or să reziste prea bine în criza economică care urmează. De aici și deducția că business-ul era al ei, nu era o simplă angajată, plus altă informație pe care am aflat-o mai târziu.
Acest mic preludiu ne-a fost întrerupt de un telefon din partea unei prietene.
Discuția telefonică
În urma subiectului care a venit puțin mai târziu, mi-am dat seama că trebuie să fie o prietenă foarte apropiată. Dar inițial vorbeau despre o ieșire la piscină, dacă vrea și ea (prietena de la telefon) să vină, că dacă nu, se duce singură (de reținut pentru mai târziu). De la una la alta, a început să-i spună da fată, să facă ce vrea, deja nu-mi mai pasă. Așa cum a venit, așa poate să și plece. Oi fi pierdut eu 8 ani cu el, dar deja simt că nu mai pot.
Păi cum măi fată, eu am lucrat toată săptămâna de la 8 și am ajuns acasă numai la 12 noaptea, iar el nu face nimic în casă. Știi ce mi-a spus aseară? Că treburile de casă trebuiesc făcute de femeie, asta nu este treabă de bărbat.
Aseară aveam chiuveta plină cu vase murdare și i-am spus că mâine dimineață nu vom avea căni curate nici măcar pentru cafea. Știi ce mi-a spus? Ți-am luat mașină de spălat vase, de ce nu o folosești? Dar tu de ce nu o folosești? I-am răspuns eu. Casa este a noastră, concediul este al nostru, orice lucru din casă este al nostru, dar mașina de spălat vase este a mea.
Dimineață mi-a spus că nu mai are haine curate. Aștept să văd când se va apuca să le spele. Efectiv nu mai pot. Vin noapte târziu și eu trebuie să fac totul.
Adevărata față a monedei
La faza cu piscina, deși este împreună de 8 ani cu el, ea este dispusă să meargă singură la piscină. Poate el o lucra, poate o avea alte treburi, dar nici măcar nu i-a răspuns prietenei de ce el nu ar veni.
Înainte de discuția pe care a avut-o noaptea, despre vasele murdare, îi spusese prietenei că, tot ieri, el a așteptat-o două ore și nu a comentat deloc. A repetat ultima propoziție de vreo 3-4 ori până să-mi dau seama de mirarea din vocea ei. Și ce să vezi? În drum spre casă, s-a luat doar de 2 „nebuni” din trafic. Zici că ieri au ieșit mai puțini proști cu mașina pe stradă. Sigur a simțit el ceva.
Acel simțit ceva, acea așteptare de două ore după ea fără să spună nici fâs, pentru a o lua de la servici, acel calm de care el a dat dovadă, aparent pentru prima dată după foarte mult timp – toate astea sunt reacțiile lui în urma unui comportament mai rece al ei față de el despre care cele două femei știau mai multe și nu a fost nevoie să-l mai repete acum. Asta era cumva reacția lui la ce planificase clienta mea, după ce se sfătuise cu prietena ei.
Normal că și-a dat seama că ceva nu mai merge bine, pentru că azi mi-a dat mai multe mesaje întrebându-mă ce este în neregulă cu mine. Cum adică ce i-am răspuns? I-am spus adevărul. Mă rog, o parte de adevăr, că sunt doar obosită. Nu fată, el trebuie să-și dea seama, dacă nu, altul la rând. Deja i-am dat prea multe șanse.
Câteva impresii
Mai putea ea să spele seara câteva vase, dacă voia? Absolut. Dar vrea să-l facă să realizeze și singur că unele lucruri se fac împreună. Așa cum zice și Velea – Dragostea se face-n minim 2.
Mă bucur să descopăr că mai există femei care sunt dispuse să o ia de la zero. Deși avea peste 30 de ani domnișoara clientă, avea acel curaj și dorință de a lupta pentru un bărbat care să o merite, spre deosebire de alte fete, mult mai tinere și cu mult mai puțini ani de relație care se tem de un nou început de zici că-i sfârșitul lumii.
Era conștientă că dacă trece peste aceste scăpări ale lui, problemele nu vor dispărea și vor reveni peste cine știe câți ani. Deși prietena ei o sfătuia să mai lase de la ea. Am întâlnit unele femei atât de disperate de a avea un bărbat lângă ele, încât le toarnă un plod și apoi înghit orice rateu pe care relația îl dă. Chiar dacă el înșală și nici măcar nu se străduiește să ascundă asta, chiar dacă nu împart și treburile casei împreună, chiar dacă el vine câte 2-3 nopți pe săptămână mai târziu acasă explicând că a stat cu prietenii, chiar dacă ei sunt împreună doar în weekend-uri, ele sunt dispuse să accepte acest compromis, că nu vor să lupte pentru ceva mai mult. Dar apoi dau din cioc în stânga și-n dreapta că bărbații sunt cum sunt, în timp ce ele nu au mișcat un deget ca să aibă ce-și doresc.
Aproape de finalul cursei îl sună să coboare ca să o ajute cu bagajele. I-a vorbit cu o vocea atât de suavă, dulce ca o șoaptă de ai putea să te îndrăgostești iremediabil. Dacă folosea același ton pe care îl folosise mai devreme, îi dădea prea multe informații utile. Îl înnebunea de cap în timp ce îi dădea mesaje subtile. L-a sfârșit mi-a cerut bonul fiscal, dar nu a așteptat în mașină să i-l dau și să-mi plătească (unde eram doar noi doi), a vrut să facă asta afară. I-am dat bonul lângă portbagaj în timp ce îi scoteam cumpărăturile. Tot atunci a coborât și el.
Vai dragă, dar câte chestii ți-ai luat. Erau numai lucruri de curățat mobila, bucătăria și baia, plus câteva suluri de hârtie.
Nu mai știu cât era pe bon că l-am băgat în portofel, îmi spui tu cât era? (în timp ce avea portofelul în mână, iar iubitul ei stătea lângă ea). 32 îi spun. 32 ai spus? Mă întreabă cu o voce puțin mai apăsată. Îi răspund că da și în timp ce-mi dă banii îmi spune parcă ai spus 32, nu?
Mai există (o mică parte), bărbați care plătesc taxiurile iubitelor/soțiilor. Unii chiar plătesc înainte de cursă, doar ca să nu fie ea nevoită să-mi dea bani. Și ce credeți, niciuna nu s-a plâns că i-ar fi afectată independența. Mai sunt unele fetișcane care strigă da ce, eu nu sunt în stare să-mi plătesc serviciile? Eu am banii mei și fac ce vreau, nu trebuie să-mi plătească el taxiul.
Sunt bărbați care consideră acest gest unul obligatoriu, iar acele femei, rare, înțeleg faptul că bărbatul lor se simte bine făcând asta, având grijă de ele cu lucruri mărunte. Și ce credeți? Îi lasă.
Lasă un răspuns